UITAREA

Asadar: Ce este uitarea? Oricat s-ar parea de ciudat, uitarea este, in anumite limite, un fenomen natural, normal si mai ales relativ necesar. Poporul spune, dealtfel, ca uitarea este "inscrisa in legile omenesti". Asa cum un depozit de materiale s-ar umple, in conditiile supraincarcarii lui nedand posibilitate de a depozita si alte materiale, tot asa si depozitul memoriei s-ar putea supraincarca, n-ar da posibilitatea individului sa pastreze noi si noi cunostinte, ca urmare a experientelor curente si recente de viata. De aceea, uitarea intervine ca o supapa care lasa sa se scurga, sa se elimine ceea ce nu mai corespunde noilor solicitari puse in fata individului. In raport cu memoria care tinde, dupa cum am vazut, spre fixarea si pastrarea informatiilor, uitarea este un fenomen negativ. In schimb in raport cu necesitatile practice, cu solicitarile cotidiene, ea este un fenomen pozitiv si aceasta deoarece uitarea treptata, graduala a anumitor informatii contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv al individului, acorda acestuia un caracter simplu, dinamic, pasibil de a se automisca fara a fi stanjenit de ceea ce ar fi "prea mult" si mai ales de "prisos". Uitarea este cea ce acorda memoriei caracterui ei selectiv, caci, datorita ei, noi nu pastram si nu reactualizam absolut totul, ci doar ceea ce trebuie sau ceea ce ne intereseaza. Asadar caracterul necesar al uitarii decurge din faptul ca ea are importante funcii de reglare si autoreglare a sistemului mnezic a individului, in sensul ca da posibilitatea "descarcarii" si :eliminarii" din aceasta ceea ce este inutil,fie balast, pentru a face loc noului material informational ce trebuie insusit.Speram ca cititorul a retinut ca doar in anumite conditii uitarea este un fenomen natural si relativ necesar. Cand aceste conditii (sau limite) nu sunt respectate, ea devine o piedica in calea adaptarii  la solicitarile mediului, o povara pentru memorie care este nevoita sa reia de la inceput procesele sale. Intre memorie si uitare exista deci relatii dinamice, fiecare dintre ele actionand una asupra alteia prin intermediul feed-back-ului (a legaturii inverse), dar si impiedicandu-se uneori reciproc.
Care sunt fenomenele uitarii? De obicei,in literatura de specialitate sunt descrise trei forme de uitare. Una ditre ele este uitare totala, bazata pe stergerea, suprimare, disparitia integrala a datelor memorate si pastrate, care inplica, de regula, imposibilitatea de a reactualiza. Aceasta forma este intalnita mai rar in cazurile normale si mai mult in cele patologice. Asa cum nu exista om care sa memoreze si sa pastreze toate informatiile, tot asa nu exista om care sa uite absolut tot ceea ce a asimilat candva, sa nu pastreze deci nimic. In realitate, aceasta forma nu este intalnita ca atare ci sub o alta infatisare si anume: putem uita totul in legatura cu o anumita intamplare, cu o anumita persoana sau problema. Ea functioneaza deci nu sub aspect totalitar, ci, am zice, fragmentar, insular. Mai raspandita este o alta forma a uitarii si anume aceea care presupune realizarea unor recunoasteri si reproduceri partiale, mai puti adecvate si chiar eronate. Diferenta dintre materialul memorat si cel reactualizat (ca valoare, ca fidelitate) ne indica tocmai interventia uitarii. In sfarsit, exista si o alta forma de uitare, momentana, care tine doar o anumita perioada de timp (pentru ca apoi sa ne reamintim) care poarta denumirea de reminiscenta. Fiecaruia dintre noi i s-a intamplat sa uitam ceva exact atunci cand ar fi trebuit sa stim, pentru ca dupa o anumita perioada de timp sa ne aducem cu usurinta aminte despre ce anume a fost vorba. Aceasta li se intampla mai ales elevilor, care uita tocmai atunci cand sunt ascultati, cu o ora mai tarziu sau a doua zi aducandu-si aminte aproape perfect tot.

Sursa:http://facultate.regielive.ro/cursuri/psihologie/uitarea-921.html?ref=doc1
Realizat de: Hazapariu Stefan,Rusu Adrian si Apetri-Negrea Paul

Comunicare si limbaj

Ce este comunicarea?

Comunicarea  reprezintă schimbul de mesaje între cel puţin două persoane, din care una emite (exprimă) o informaţie şi cealaltă o recepţionează (înţelege), cu condiţia ca partenerii să cunoască codul (să cunoască aceeaşi limbă). Instrumentul comunicării este limba. Limbajul corpului (mesaje transmise prin tonalitatea vocii, expresia feţei, poziţia corpului, gesturi, etc) reprezintă, de asemenea, o parte importantă a comunicării. O bună comunicare presupune combinarea armonioasă a limbajului verbal (mesaje transmise oral, scris şi citit) cu cel nonverbal (exprimat prin semne, gesturi, desene).

Comunicarea se realizează pe trei niveluri – dintre care, cel logic (cel al cuvintelor),  reprezintă doar 7% din totalul actului de comunicare, 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteză de rostire) şi 55% la nivel nonverbal (expresia facială, poziţia, mişcarea etc).

Prin comunicare ne exprimăm gândurile, sentimentele, dorinţele, intenţiile, experienţele trăite, primim şi oferim informaţii. Din dinamica acestor schimburi, prin învăţare, omul se construieşte pe sine ca personalitate.

Capacitatea de a comunica reprezintă o premisă a procesului de construire a relaţiilor interpersonale şi de integrare socială.

Mulţi oameni consideră procesul comunicării ca fiind un proces simplu, deoarece la majoritatea persoanelor el decurge uşor. Dacă ne gândim totuşi ce anume reprezintă comunicarea, vom fi surprinşi de cât de complex este acest proces în realitate.

Vorbirea foloseşte buzele, limba, palatul moale, laringele şi plămânii. Scrisul şi cititul presupun coordonare vizuo-manuală. Limbajul semnelor/gesturilor utilizează mâna, palma, precum şi întregul corp. Limbajul desenelor implică controlul vizual şi manual. Dar aceste instrumente, în parte, nu sunt suficiente pentru comunicare; cele mai importante instrumente de care avem nevoie sunt înţelegerea şi capacitatea de a învăţa.

Comunicarea şi limbajul reprezintă lăstarul osaturii psihice prin care se dezvoltă şi se exprimă comportamentul şi personalitatea umană, marcând valenţele acestora şi nivelul expectaţiilor individului în sistemul de integrare în comunitate, prin care se urmăreşte maximalizarea potenţialului socio-cultural. Acest proces începe de la naştere şi evoluează în funcţie de zestrea nativă, dar mai ales în raport de condiţiile de mediu, mai mult sau mai puţin favorabile, astfel încât comunicarea şi limbajul introduc note diferenţiatoare între diferitele persoane şi contribuie la definirea, în ansamblu, a profilului psihologic al omului. Încă din copilăria timpurie, achiziţiile din acest domeniu se produc în etape sau în trepte, iar calitatea şi cantitatea acestora constituie pietre de temelie pentru construcţia devenirii umane.

 Ce este limbajul?

Limbajul este un proces cognitiv superior, bazat pe schimburile lingvistice in comunicarea inter-umana, ce imbogateste simultan ambii parteneri angajati in dialog( daca avem fiecare o ideie, prin schimb vom avea doua idei si nu doar cate o moneda, ca in schimbul economic).

Limbajul- miracol pentru unii, banalitatea pentru altii, fascinatie fata de bogatia sensurilor si supletea interpretarilor pentru filosofi, dorinta de precizie, claritate, rigurozitate pentru oamenii de stiinta-este un instrument intrisec legat de sfera interventiilor educative.


            Limbajul este definit ca activitate psihică între oameni prin intermediul limbii, aşa cum reiese şi din definiţia dată de Rubinstein: ,,Limbajul este limba în acţiune’’. Limbajul reprezintă axul sistemului psihic uman, făcând posibil fenomenul de conştiinţă; activitatea limbajului nu se opreşte odată cu întreruperea comunicării cu alţii, ci se păstrează şi pe parcursul stării de veghe şi chiar în timpul somnului.

Limbajul face posibilă definirea omului, cu toate atributele sale şi contribuie la crearea unui anumit statut în cadrul societăţii, prezentându-i particularităţile individuale. Prin limbaj, oamenii au posibilitatea de a coopera în muncă, de a-şi comunica experienţa de viaţă, de a-şi fixa experienţa social-istorică, de a-şi organiza ideile şi activitatea, de a se forma ca personalităţi şi de a-şi dezvolta conştiinţa individuală şi socială, limbajul fiind forma cea mai înaltă de exprimare şi manifestare individuală a omului. Limbajul conservă experienţa generaţiilor anterioare, devenind un bun al omenirii şi, în acelaşi timp, modalitate de cunoaştere şi de relevare a existenţei înconjurătoare. Limbajul, ca fenomen social, se îmbogăţeşte şi se dezvoltă în permanenţă, atât din punctul de vedere al exprimării, cât şi al multiplelor influenţe ce acţionează asupra sa.
Prin complexitaea lui, limbajul implica  mai multe functii, care ar trebui sa le regasim la fiecare asistent social, caci fara a comunica nu ne putem intelege, si nici evolua, si aici ma refer din toate punctele de vedere.

        Functiile limbajului:  

1. functia  afectiva;
2. functia  persuasiva;
3. functia  ludica;
4. functia  reglatorie si autoreglatorie;
5. functia  reprezentativa;
6. functia  dialectica;
7. functia  comunicativa;
8. functia  magica;
9. functia comunicativa

       Functia afectiva sub forma intonatilor, modificarilor de timbru, a mimici si gesticulatilor e necesara oricareai persoane care vrea sa fie un asistent social, pentru ca va trebui sa interactioneze cu oameni deiferiti, si abordarea cat si ceea ce inseamna o functie afectiva, difera de la caz la caz. Acestea ajutand la intelegerea dialogului care implica si functia persuasive, ce deriva din cea afectiva, care presupune deliberat convingerea, influientarea, pentru a  genera o schimbare de convingere si/sau de atitudine, un cazurile mai complicate.
       Functia ludica apare de timpuriu in jocul copilului, abordata atat individual cat si colectiv la gradinita si dezvolta placerea de a opera asupra obiectelor( in special a jucariilor), ci si asupra cuvintelor. Eu cred ca toti oamenii iubesc copii, fiecare in felul sau. Uni o arata mai putin sau  mai mult, care au o deosebita placere sa lucreze cu copii, fie  in invatamant( educatoare, invatatoare, profesoare), sau in alte domeni, cum ar fi cel al asistentei sociale, centre de zi pentru copii sau  sectia de pediatrie a spitalelor. Aceasta fuctie poate fi completata de cea reprezentativ-simbolica, constituie schema obiectelor rezultate pe baza informatilor. Alte domenii: cel rutier, armata.
     Atunci cand  ne implicam intro  actiune sa ajutam pe cineva sau cand incercam sa corectam unul sau mai multe comportamente sau defecte fie ele individuale sau colective trebuie sa punem in practica  functia reglatorie si autoreglatorie. Esentiale mai ales in domeniul asistentei sociale care vizeaza persoane cu dizabilitati, batrani, sau chiar saraci. De asemenea o intalnim si in domeniul teologiei, psihologie si in armata, domenii in care poate actiona asistenta sociala.
         La inceput a fost cuvantul, sta scris in capitolul Facerea din Biblia Ortodoxa, insa exista multe mitologii care au facut din forta magica  a cuvantului izvor creator al lumii, de unde utilizarea divinatorie: ” detasandu-se de lucru, cuvantul  pare a-l domina cu usurinta, a-l guverna. El spune  ceea ce nu exista inca si reinvie ceea ce a  disparut.”
                                  ( Vergez, A. Huisman, D. 1990, p.100)
         Forta aceasta elementar-generatoare a lumii este chiar temeiul  creatiei poetice. Din aceasta functie magica deriva cea estetica intalnita atat in literatura, muzica cat si in arta. De asmenea domeniul de aplicatie e tot invatamantul in care poate actioana si chiar e indicat sa colaboreze cu domeniul asistentei sociale.
       Una dintre cele mai comlexe functi este cea comunicativa, da cu as pute zice chiar cea mai importanta, si o sora mai mare a celorlalte functii ale limbajului.  Pentru a ne insusi notiuni, scheme, ne bazam pe limbaj. Nu putem memora decat prin limbaj si invers.
       Emitatorul isi formeaza idea, gandurile, starile afective, sub forma mesajului care ajung la receptor prin intermediul unui canal de comunicare( ce poate fi visual, auditiv), ce codifica mesajul intr-un formar comun, ce poate fi:
§ verbala( intonatie, accentual, frazarea);
§ non-verbala( mimica gesturile, miscarea si atitudinea corpului).
        Comunicarea verbala pe langa rolul de a codifica infirmatiile cu ajutorul limbii,  are si rolul de a vehicula continuturi emotional-afective. Bazat pe continutul individual si mai ales cel  social este imlicat in comunicarea  specific umana, prin pastrare de legaturi intre rude, prieteni, cunostinte cu ajutorul contactelor de comun comunicare.
        Comunicare verbala se bazeaza pe cel mai specific  mijloc de transmitera  a informatiilor,  limbajul, care nu este doar un simplu mijloc de transmitere, ci si un tip special de  conduita, cea  verbala, implicand activitati foarte diverse, dintre care amintim:   vorbirea,  ascultarea, schimb de idei,  retinere,  reproducere,  treducere a mesajelor sonore. Ea se subsumeaza conduitei  simbolice( desen,  scris,  limbaj,  gesticulate), foarte frecvent folosite in educarea si captarea atentiei si intereslui a prescolarului. Cuvintele fac posibila atat comunicare, cat si participa la dezvoltarea globala a intelectului umana, caci fara comunicare nimic nu e posibil.
            In concluzie, comunicarea e cheia tuturor lacatelar, caci asa ne putem intelege si cunoaste dupa cum afirma si psihologul austriac Adler Alfred:“Cunoasteti-va uni pe alti! Oamenii s-ar intelege mult mai bine daca cunoasterea omului ar fi mai profunda, deoarece anumite forme perturbatoare ale vietii in comun ar fi surprimat, forme care azi sunt posibile pentru ca nun e cunoastem unii pe altii.”





 Surse:– Emil Verza, Tratat de logopedie, vol II
“Cunoasterea omului” Adler Alfred
“Psihologie generala” Aurel Ion Clinciu


Realizat de:
Mitrofan Andreea-Ioana,Moisa Alexandra si Benghiu Maria-Magdalena
Clasa a X-a E.