EUL

EUL

     Ce este „eul” ?

Trăim într-o epocă ce încurajează cunoaşterea de sine. Pentru a deveni aşa cum ne-am visat întotdeauna, o persoană care şi-a realizat toate posibilităţile, trebuie să ne cunoaştem. Trebuie să ne explorăm propriul eu şi să dobândim o imagine de sine cât mai exactă.

            Imaginea de sine joacă un rol important în viaţa noastră: influenţează tonusul trăirilor noastre afective, ne îndrumă să ne (auto)cunoaştem prin raportare la alţii, ne ajută să ne organizăm această cunoaştere într-o schemă de sine şi ne conduce spre obţinerea stimei de sine. 

Psihologul american William James considera că imaginea de sine poate fi abordată din două perspective: din perspectiva conţinutului şi ca proces. El susţinea că atunci când ne orientăm atenţia spre analiza interiorului nostru, putem intra în contact cu personalitatea, cu corpul, cu „eul” nostru. Aceasta este imaginea de conţinut a eului. Dacă această entitate – eul nostru – este percepută de altul, cu care intrăm în contact, acest altul ne influenţează, este „încorporat”, ajunge să facă parte din noi înşine. Asistăm atunci la un proces de evaluare de sine, ne organizăm prezentarea de sine, ne preocupă binele altora. Aceste două faţete ale persoanei nu pot fi însă separate. Conţinutul eului se prezintă ca o istorie a devenirii, ca o sinteză a evenimentelor care ne-au marcat, ca o autobiografie. Fiecare nouă informaţie este asimilată şi ne îmbogăţeşte. Dar noi primim informaţiile selectiv: reţinem unele, respingem altele, înregistrăm, organizăm. Acest proces de prelucrare ne orientează spre mediul social, constituie un prilej de a confrunta conţinutul nostru cu alte conţinuturi. 

          Imaginea de sine este o construcţie socială: ne formăm prin apartenenţa la un grup social, prin compararea cu alţii; suntem influenţaţi de o situaţie socială sau de unele personalităţi din mediul social. Ne construim eul nostru reunind, într-un ansamblu, relaţiile cu alţii, judecăţile altora asupra noastră şi ale noastre faţă de alţii, aparenţa noastră fizică, sentimentele noastre morale. Dar şi posesiunile materiale, în fapt tot ceea ce posedăm. Imaginea de sine conţine cunoştinţe despre trăsăturile noastre de personalitate, despre abilităţi şi priceperi, despre valori, credinţe, motivaţii, evenimente de viaţă, relaţii cu alţii care exercită o influenţă semnificativă. Pentru a descrie imaginea de sine a individului, psihologii mai folosesc termenul de eu sau de concept de sine. 

          Termenul de eu se referă la capacitatea fiinţei umane de a acţiona şi de a reflecta asupra propriilor acţiuni, de a fi cunoscător şi cunoscut totodată, de a construi imaginea de sine. 

În viaţa de zi cu zi, avem tendinţa de a înţelege eul ca pe o persoană în interiorul nostru care dirijează persoana exterioară, aşa cum şoferul conduce automobilul. Totuşi, această concepţie generează o dilemă: dacă eul interior conduce persoana exterioară, cine conduce eul interior? Şi pe acesta cine îl conduce? William James a făcut distincţia între trei aspecte ale eului: eul material, eul social şi eul spiritual. 

Eul material – este constituit din corpul persoanei, dar şi din îmbrăcămintea, casa şi celelalte posesiuni ale ei. Individul vede toate acestea ca fiind intim legate de el însuşi. Dacă, de exemplu, cineva îi laudă colecţia de timbre sau maşina, se simte foarte mândru. Când pierde un obiect la care ţine, resimte acest lucru ca pe pierderea unei părţi din sine. 

           Eul social – este constituit din totalitatea impresiilor pe care individul le face asupra celorlalţi. Este aspectul central al eului, o sinteză a imaginii pe care o proiectăm asupra altora şi a rolurilor pe care le jucăm în faţa celorlalţi. Psihologii sociali cred că avem, fiecare dintre noi, mai multe euri sociale. Potrivit lui William James, avem atâtea euri sociale câţi oameni ne cunosc şi şi-au format o imagine despre noi. 

Eul spiritual – se referă la capacitatea noastră de auto-reflecţie. El trimite la experienţele noastre interioare, la valorile şi idealurile care reprezintă aspecte relativ stabile ale existenţei noastre. Eul spiritual este contemplativ şi include idei despre sensul vieţii, despre divinitate, despre originea universului etc. 

           Conţinutul eului nostru este alcătuit din trei aspecte ale eului pe care le-am menţionat: eul material, eul social şi eul spiritual. James a numit aspectul de conţinut al eului ca eu cunoscut. Acesta este permanent şi autobiografic (în sensul că el conţine informaţii despre evoluţia noastră ca persoană). 

James a susţinut că eul are o natură duală: un eu cunoscut şi un eu cunoscător, acesta din urmă fiind entitatea ce percepe conţinutul eului. Eul care cunoaşte mai este numit astăzi şi eul ca proces. 

       Elementele conceptului de Eu sunt ilustrate în figura1. Conceptul de Eu include opinii, credinţe interiorizate, aspecte referitoare la existenţa sa în interacţiune cu mediul, atribute interpersonale, interese şi activităţi etc.

Figura 1. Conceptul de Eu (după Rentsch & Heffner)

     Percepţia propriului comportament

         În teoria autopercepţiei se arată că atunci când apar dificultăţi în interpretarea stărilor interne, oamenii îşi concentrează atenţia asupra observării şi interpretării propriului comportament şi a situaţiei în care acesta se desfăşoară. Când sunt preocupaţi de ceea ce fac şi nu dispun de alte repere pentru stările lor interne, deduc din comportament însuşiri consistente cu acesta. Procesul este împiedicat în situaţii semnificative de tipul recompensă-pedeapsă. Percepţia comportamentului este relevantă numai dacă situaţia nu apare drept cauză a comportamentului.

         Pe baza teoriei autopercepţiei, ipoteza feedback-ului facial arată că expresiile faciale pot produce nu doar  o reflectare adecvată a stărilor interne, ci pot chiar să genereze o stare emoţională (zâmbetul îi poate face pe oameni să se simtă fericiţi). Schimbarea expresiei faciale are ca efect schimbări corespunzătoare ale experienţei subiective a emoţiilor.

     Influenţa celorlalţi

         Teoria comparaţiei sociale elaborată de Festinger susţine că oamenii care au incertitudini asupra propriilor opinii şi abilităţi, se evaluează prin comparaţie cu persoane similare. Raportarea la alţii se reflectă în procesul autodescrierii (de exemplu, se precizează genul, etnia, rasa, ocupaţia). În condiţii instabile, când stările emoţionale sunt neclare oamenii interpretează starea lor de activare generală (arousal) raportându-se la ceea ce fac alţii în aceleaşi situaţii. Se consideră că experienţa emoţiilor se bazează pe doi factori: arousalul (nivelul general de activare) fiziologic şi interpretarea cognitivă  a acestui arousal.

     Ce este stima de sine?

Stima de sine reprezintă evaluarea pozitivă sau negativă a propriei persoane, ansamblul  autoevaluărilor, sensul propriei valori.

          Datorită multiplelor schemate ale Eului, unele componente vor fi evaluate mai favorabil sau mai precis comparativ cu altele.

Stima de sine are o influenţă profundă asupra modului de a gândi şi de a simţi în legătură cu propria persoană. Indivizii cu stima de sine mai înaltă experimentează stări afective pozitive şi îşi propun standarde ridicate, au încredere în posibilitatea atingerii expectanţelor. Persoanele caracterizate prin fluctuaţii ale stimei de sine, reacţionează mai puternic la evenimentele de viaţă pozitive sau negative, comparativ cu persoanele a căror stimă este sigură şi stabilă.

         Indivizii cu stima de sine scăzută se pot afla în raport cu propriul comportament (manifestări de retragere, înfrângere) în situaţia cercului vicios (figura 2). Nivelul redus al stimei de sine are ca efect stabilirea unui nivel redus al expectanţelor, din care rezultă angajare redusă în activitate însoţită de anxietate ridicată. În consecinţă activitatea se va desfăşura la nivel scăzute cu posibile eşecuri. Autoblamarea, consecinţă a acestor eşecuri duce la diminuarea stimei de sine.

          Stima de sine este corelată cu modul în care oamenii se raportează la viaţa lor cotidiană. Cei care se evaluează pozitiv tind să fie eficienţi, fericiţi, au succese şi sunt în general sănătoşi. Ei fac faţă dificultăţilor de durată şi îi acceptă pe ceilalţi mai uşor, rezistă la stres. Oamenii cu stimă de sine redusă sunt mai anxioşi, sunt depresivi, pesimişti, înregistrează mai multe eşecuri, se îmbolnăvesc mai uşor.

Figura 2. Cercul vicios al stimei de sine reduse (după Brehm & Kassin)

     Discrepanţele Eului

            Stima de sine este definită prin raportarea Eului real la cel ideal. Între cele două faţete pot exista diferenţe de diferite mărimi.

                 Figura 3. Cauzele şi efectele conştiinţei de sine (după Brehm & Kassin)

Teoria discrepantelor susţine că accentuarea diferenţelor între Eul actual cel ideal are ca efect diminuarea stimei de sine şi poate duce la tulburări afective. Discrepanţele mari între Eul actual şi cel ideal se asociază cu sentimentul de dezamăgire şi cu depresia, se asociază cu disconfortul emoţional. Pe de altă parte, stările emoţionale negative accentuează discrepanţele.

Discrepanţele dintre Eul real şi ceea ce ar trebui să fie în viziunea subiectului sunt legate de sentimentul de vină, ruşine şi anxietate. Efectele emoţionale depind de mărimea discrepanţelor şi de gradul de conştientizare, aşa cum se vede în figura 3. Conştiinţa de sine îi face pe oameni să acţioneze pentru diminuarea discrepanţelor dintre Eul real şi cel ideal. Acest lucru se poate realiza prin apropierea comportamentului de standardele personale sau sociale ori prin renunţare la autoanaliză.

Surse: www.xname.ro

         http://facultate.regielive.ro

Realizat de:

        Moisa Andreea-Alexandra,Sarbu Ionut si Barbu Maria-Magdalena