Caracterul

Caracterul e suma trasăturilor morale a unei persoane. Este de fapt, esența unui om și el determină comportamentul acelei persoane. Cand vorbești de caracterul unei persoane te gandești automat la reputația, integritatea, atitudinea, curajul, onoarea și alte asemenea caracteristici ale unei persoane.

Cum poti să cunoști caracterul unei persoane?

Sunt trei lucruri simple care îți permit să descoperi caracterul unei persoane:

1. Acțiunile. Poti sa-ti dai seama de caracterul unei persoane din actiunile ei: ce face, cum salută, cum se comportă în diverse situații. E ca o carte de vizita nescrisă care vorbește despre tine.

2. Prietenii. Cine se aseamănă se adună. Dacă cunoști care sunt prietenii unei persoane, poți să-ți dai seama ce fel de om ar putea fi.

3. Cărțile. Ceea ce citești își pune amprenta asupra ta. Poți avea o perspectivă asupra unei persoane observându-i cărțile din bibliotecă. Lipsa lor poate fi, de asemenea, un indiciu.

Cum ne putem dezvolta caracterul?

Caracterul unui om se dezvoltă de-a lungul timpului. El nu este un dat la naștere cu care ne mulțumim fie ca ne place sau nu.  Mai jos sunt cinci activități pe care le folosesc personal. S-ar putea ca acestea să-ți fie de folos și ție. Sunt lucruri simple pe care probabil le cunoști deja.

1. Citește. Dacă reușești să-ti dezvolți obiceiul de a citi 30 minute în fiecare zi, acesta va avea un impact considerabil asupra ta ca persoană. Oricine îți poate face timp pentru asta. În ultima vreme există au apărut și la noi cărțile audio. În mașină sau in tramvai, în drum spre și de la serviciu/firmă poți face foarte ușor acest lucru.

2. Aleargă. E o activitate atât de simplă și benefică pentru sănătatea ta în același timp. Ce se întâmplă atunci când alergi, ca și în multe alte cazuri, e că oamenii se opresc înainte să fie cazul. De obicei, când începe să devină incomfortabil alergatul, auzi o „voce” care îți spune să te oprești. Apare în capul tău întrebarea – de ce îmi trebuie mie să fac asta acum?, când aș putea face altceva care în mod sigur e mai plăcut. Dacă reușești să treci peste momentul acesta și să-ți intri în ritm poți fi sigur că ești pe drumul cel bun  .

3. Meditează. Din păcate la noi meditația e un lucru neînțeles și, poate de aceea, de multe ori desconsiderat și luat în derâdere. Cel mai adesea când auzi pe cineva spunând că meditează  ajungi în situația de a face diverse glume legat de acea persoană și subiectul meditație. Meditația este o activitate simplă și poate avea diferite durate de timp. Se găsesc și pe internet o mulțime de reurse pe acestă temă.

4. Scrie-ți țelurile. Te-ai gândit vreodată ce vrei să faci în această viață? Poate chiar în diferite arii ale vieții tale. Dacă da, atunci următorul pas ar fi să le notezi undeva. Poți să le scrii într-un simplu caiet sau sa folosești instrumente dedicate cum ar fi www.101teluri.ro

5. Înfruntă-ți fricile. Care este cea mai mare frică a ta? De ce nu faci acel lucru? Este o vorbă foarte cunoscută care spune ca ce nu ne omoară ne face mai puternici. Sigur, se poate discuta pe această temă, însă în esență lucrurile sunt simple. Aproape întotdeauna cand îti înfrunți o frică (ex: un anumit telefon de dat, o discuție cu cineva, etc) te vei simți automat mai bine și vei constata ca multe închipuiri au fost doar în capul tău. Fă o listă cu fricile tale și înfruntă-le pe rând. Are un efect incredibil asupra caracterului tău.

Aceste activități le poate face oricine. Asta nu înseamnă ca toți le vor face.
Acestea sunt lucruri simple. Insă simplu nu inseamna neaparat usor. Dacă vei avea disciplină și perseverență în practicarea lor, vei culege în scurt timp roadele efortului depus. Caracterul tău e responsabilitatea ta. Dacă nu îți place, fă ceva în direcția asta.

Realizat de : Pascu Veronica, Iftimi Ana-Maria, Hogea Elena

Atenţia

Definiţia si Caracteristicile Atenţiei..

Este foarte greu de dat o definitie exacta a ceea ce numim noi Atenţie .
In literatura de specialitate gasim numeroase definitii ale atentiei din care reiese ca a fi atent inseamna intr-un fel a te inchide fata de lumea exterioara, spre a te focaliza asupra a ceea ce te intereseaza.

Def(1): Atentia este un act de selectare psihica activa prin care se realizeaza semnificatia, importanta si ierarhizarea unor evenimente, obiecte si fenomene care ne influenteaza existenta (acordam atentie lucrurilor care ne intereseaza si o mentinem prin scopul urmarit).

Def(2): Este procesul psihic de orientare selectiva, de concentrare a energiei psihonervoase asupra unor obiecte, insusiri sau procese, menite sa conduca la sporirea eficientei activitatii psihice, cu deosebire a proceselor cognitive.

 Unii autori insa pun sub semnul intrebarii aceste definitii ale atentiei sub aspectul ei selectiv, ca focalizare asupra unei activitati particulare in detrimentul celorlalte, considerand ca atentia este un concept multidimensional.

Cea mai importanta caracteristica a atentiei este, in mod incontestabil in opinia tuturor specialistilor selectivitatea. Daca un fapt, o idee, un stimul verbal prezinta interes pentru o persoana, genereaza trairi afective, aceste stari motivational-afective vor orienta si sustine atentia cu usurinta si pe perioade lungi de timp. Orientarea atentiei spre anumiti stimuli este concomitenta cu inhibarea altor stimuli, realizandu-se astfel un fenomen de filtraj senzorial si de organizare, de autoreglare a energiei psihonervoase.

Suntem „bombardati” de milioane de stimuli si totusi, doar unii ne atrag atentia si anume aceia care au legatura cu cele trei intrebari fundamentale din viata noastra, cei care ne agreseaza securiatea, cei care ne stimuleaza sexul sau cei care fac parte din dialogul nostru cu Eternitatea. Dar exista si stimuli neconstienti care ne atrag atentia involuntar. Intrebarea care se pune este urmatoarea „Care dintre aceste stimuli ne vor atrage atentia ?”. Raspunsul se poate da cu ajutorul principiului dominatiei lui Uhtonski, care spune ca, daca sunt mai multi stimuli cel mai puternic va focaliza atentia noastra.

Deci atentia asigura o functie de selectie: printre stimulii care ne „bombardeaza” organismul, unii beneficieaza de un tratament prioritar, care se traduce printr-o facilitare a perceptiei lor, de alegerea si de producerea unor raspunsuri adecvate, altii sunt partial sau total ignorati.

Caracteristicile sau calitatile atentiei:

Insusirile pozitive ale atentiei care faciliteaza desfasurarea optimala aactivitatii sunt:


Stabilitatea atentiei:

Inseamna mentinerea un timp mai lung a orientarii si concentrarii psihonervoase asupra aceluiasi fapt sau aceleiasi activitati. E influentata de proprietatile stimulului, de complexitatea si natura activitatii si nu in ultimul rand de motivatia subiectului. Un obiect cu structura simpla si nemiscat ne retine atentia foarte putin timp.


Concentrarea (intensitatea) atentiei:

Inseamna mobilizarea intereselor si eforturilor imntr-o anumita directie in functie de semnificatiile stimulilor, paralel cu inhibarea actiunii unor factori perturbatori.

Gradul de concentrare e dependent de multi factori dintre care amintim: interesul subiectului pentru acea activitate si rezistenta lui la factorii perturbatori. Se poate masura prin rezistenta la factori perturbatori, in special la zgomot.


Volumul atentiei:

Adica cantitatea de date ce pot fi cuprinse simultan in planul reflectarii constiente este limitat. Volumul mediu este de 5-7 elemente.Flexibilitatea sau mobilitatea atentiei:

Inseamna capaciatea subiectului de a deplasa atentia de la un obiect la altul in intervale cat mai scurte de timp. Pragul minim de deplasare potrivit cercetarilor este de o sesime de secunda.


Distributivitatea atentiei:

Este proprietatea care vizeaza amplitudinea unghiului de cuprindere simultana in planul constiintei clare a unei diversitati de fapte , procese, manifestari. Adica capacitatea de a sesiza simultan intelesul mai multor surse de informatii. S-a constatat faptul ca distributia e totusi posibila cand miscarile sunt puternic automatizate si informatiile foarte familiare. De exemplu pilotul de avion care este atent la o multime de lucruri in acelasi timp: el urmareste linia orizontului, cadranele, asculta informatia din casti etc.)

Realizat de : Vatra Emanuel ,Ciobanu Ovidiu ,Andone Elena..
Sursa : http://www.referatele.com/[referate/psihologie/online2/Atentia-referatele-com.php]

EUL

EUL

     Ce este „eul” ?

Trăim într-o epocă ce încurajează cunoaşterea de sine. Pentru a deveni aşa cum ne-am visat întotdeauna, o persoană care şi-a realizat toate posibilităţile, trebuie să ne cunoaştem. Trebuie să ne explorăm propriul eu şi să dobândim o imagine de sine cât mai exactă.

            Imaginea de sine joacă un rol important în viaţa noastră: influenţează tonusul trăirilor noastre afective, ne îndrumă să ne (auto)cunoaştem prin raportare la alţii, ne ajută să ne organizăm această cunoaştere într-o schemă de sine şi ne conduce spre obţinerea stimei de sine. 

Psihologul american William James considera că imaginea de sine poate fi abordată din două perspective: din perspectiva conţinutului şi ca proces. El susţinea că atunci când ne orientăm atenţia spre analiza interiorului nostru, putem intra în contact cu personalitatea, cu corpul, cu „eul” nostru. Aceasta este imaginea de conţinut a eului. Dacă această entitate – eul nostru – este percepută de altul, cu care intrăm în contact, acest altul ne influenţează, este „încorporat”, ajunge să facă parte din noi înşine. Asistăm atunci la un proces de evaluare de sine, ne organizăm prezentarea de sine, ne preocupă binele altora. Aceste două faţete ale persoanei nu pot fi însă separate. Conţinutul eului se prezintă ca o istorie a devenirii, ca o sinteză a evenimentelor care ne-au marcat, ca o autobiografie. Fiecare nouă informaţie este asimilată şi ne îmbogăţeşte. Dar noi primim informaţiile selectiv: reţinem unele, respingem altele, înregistrăm, organizăm. Acest proces de prelucrare ne orientează spre mediul social, constituie un prilej de a confrunta conţinutul nostru cu alte conţinuturi. 

          Imaginea de sine este o construcţie socială: ne formăm prin apartenenţa la un grup social, prin compararea cu alţii; suntem influenţaţi de o situaţie socială sau de unele personalităţi din mediul social. Ne construim eul nostru reunind, într-un ansamblu, relaţiile cu alţii, judecăţile altora asupra noastră şi ale noastre faţă de alţii, aparenţa noastră fizică, sentimentele noastre morale. Dar şi posesiunile materiale, în fapt tot ceea ce posedăm. Imaginea de sine conţine cunoştinţe despre trăsăturile noastre de personalitate, despre abilităţi şi priceperi, despre valori, credinţe, motivaţii, evenimente de viaţă, relaţii cu alţii care exercită o influenţă semnificativă. Pentru a descrie imaginea de sine a individului, psihologii mai folosesc termenul de eu sau de concept de sine. 

          Termenul de eu se referă la capacitatea fiinţei umane de a acţiona şi de a reflecta asupra propriilor acţiuni, de a fi cunoscător şi cunoscut totodată, de a construi imaginea de sine. 

În viaţa de zi cu zi, avem tendinţa de a înţelege eul ca pe o persoană în interiorul nostru care dirijează persoana exterioară, aşa cum şoferul conduce automobilul. Totuşi, această concepţie generează o dilemă: dacă eul interior conduce persoana exterioară, cine conduce eul interior? Şi pe acesta cine îl conduce? William James a făcut distincţia între trei aspecte ale eului: eul material, eul social şi eul spiritual. 

Eul material – este constituit din corpul persoanei, dar şi din îmbrăcămintea, casa şi celelalte posesiuni ale ei. Individul vede toate acestea ca fiind intim legate de el însuşi. Dacă, de exemplu, cineva îi laudă colecţia de timbre sau maşina, se simte foarte mândru. Când pierde un obiect la care ţine, resimte acest lucru ca pe pierderea unei părţi din sine. 

           Eul social – este constituit din totalitatea impresiilor pe care individul le face asupra celorlalţi. Este aspectul central al eului, o sinteză a imaginii pe care o proiectăm asupra altora şi a rolurilor pe care le jucăm în faţa celorlalţi. Psihologii sociali cred că avem, fiecare dintre noi, mai multe euri sociale. Potrivit lui William James, avem atâtea euri sociale câţi oameni ne cunosc şi şi-au format o imagine despre noi. 

Eul spiritual – se referă la capacitatea noastră de auto-reflecţie. El trimite la experienţele noastre interioare, la valorile şi idealurile care reprezintă aspecte relativ stabile ale existenţei noastre. Eul spiritual este contemplativ şi include idei despre sensul vieţii, despre divinitate, despre originea universului etc. 

           Conţinutul eului nostru este alcătuit din trei aspecte ale eului pe care le-am menţionat: eul material, eul social şi eul spiritual. James a numit aspectul de conţinut al eului ca eu cunoscut. Acesta este permanent şi autobiografic (în sensul că el conţine informaţii despre evoluţia noastră ca persoană). 

James a susţinut că eul are o natură duală: un eu cunoscut şi un eu cunoscător, acesta din urmă fiind entitatea ce percepe conţinutul eului. Eul care cunoaşte mai este numit astăzi şi eul ca proces. 

       Elementele conceptului de Eu sunt ilustrate în figura1. Conceptul de Eu include opinii, credinţe interiorizate, aspecte referitoare la existenţa sa în interacţiune cu mediul, atribute interpersonale, interese şi activităţi etc.

Figura 1. Conceptul de Eu (după Rentsch & Heffner)

     Percepţia propriului comportament

         În teoria autopercepţiei se arată că atunci când apar dificultăţi în interpretarea stărilor interne, oamenii îşi concentrează atenţia asupra observării şi interpretării propriului comportament şi a situaţiei în care acesta se desfăşoară. Când sunt preocupaţi de ceea ce fac şi nu dispun de alte repere pentru stările lor interne, deduc din comportament însuşiri consistente cu acesta. Procesul este împiedicat în situaţii semnificative de tipul recompensă-pedeapsă. Percepţia comportamentului este relevantă numai dacă situaţia nu apare drept cauză a comportamentului.

         Pe baza teoriei autopercepţiei, ipoteza feedback-ului facial arată că expresiile faciale pot produce nu doar  o reflectare adecvată a stărilor interne, ci pot chiar să genereze o stare emoţională (zâmbetul îi poate face pe oameni să se simtă fericiţi). Schimbarea expresiei faciale are ca efect schimbări corespunzătoare ale experienţei subiective a emoţiilor.

     Influenţa celorlalţi

         Teoria comparaţiei sociale elaborată de Festinger susţine că oamenii care au incertitudini asupra propriilor opinii şi abilităţi, se evaluează prin comparaţie cu persoane similare. Raportarea la alţii se reflectă în procesul autodescrierii (de exemplu, se precizează genul, etnia, rasa, ocupaţia). În condiţii instabile, când stările emoţionale sunt neclare oamenii interpretează starea lor de activare generală (arousal) raportându-se la ceea ce fac alţii în aceleaşi situaţii. Se consideră că experienţa emoţiilor se bazează pe doi factori: arousalul (nivelul general de activare) fiziologic şi interpretarea cognitivă  a acestui arousal.

     Ce este stima de sine?

Stima de sine reprezintă evaluarea pozitivă sau negativă a propriei persoane, ansamblul  autoevaluărilor, sensul propriei valori.

          Datorită multiplelor schemate ale Eului, unele componente vor fi evaluate mai favorabil sau mai precis comparativ cu altele.

Stima de sine are o influenţă profundă asupra modului de a gândi şi de a simţi în legătură cu propria persoană. Indivizii cu stima de sine mai înaltă experimentează stări afective pozitive şi îşi propun standarde ridicate, au încredere în posibilitatea atingerii expectanţelor. Persoanele caracterizate prin fluctuaţii ale stimei de sine, reacţionează mai puternic la evenimentele de viaţă pozitive sau negative, comparativ cu persoanele a căror stimă este sigură şi stabilă.

         Indivizii cu stima de sine scăzută se pot afla în raport cu propriul comportament (manifestări de retragere, înfrângere) în situaţia cercului vicios (figura 2). Nivelul redus al stimei de sine are ca efect stabilirea unui nivel redus al expectanţelor, din care rezultă angajare redusă în activitate însoţită de anxietate ridicată. În consecinţă activitatea se va desfăşura la nivel scăzute cu posibile eşecuri. Autoblamarea, consecinţă a acestor eşecuri duce la diminuarea stimei de sine.

          Stima de sine este corelată cu modul în care oamenii se raportează la viaţa lor cotidiană. Cei care se evaluează pozitiv tind să fie eficienţi, fericiţi, au succese şi sunt în general sănătoşi. Ei fac faţă dificultăţilor de durată şi îi acceptă pe ceilalţi mai uşor, rezistă la stres. Oamenii cu stimă de sine redusă sunt mai anxioşi, sunt depresivi, pesimişti, înregistrează mai multe eşecuri, se îmbolnăvesc mai uşor.

Figura 2. Cercul vicios al stimei de sine reduse (după Brehm & Kassin)

     Discrepanţele Eului

            Stima de sine este definită prin raportarea Eului real la cel ideal. Între cele două faţete pot exista diferenţe de diferite mărimi.

                 Figura 3. Cauzele şi efectele conştiinţei de sine (după Brehm & Kassin)

Teoria discrepantelor susţine că accentuarea diferenţelor între Eul actual cel ideal are ca efect diminuarea stimei de sine şi poate duce la tulburări afective. Discrepanţele mari între Eul actual şi cel ideal se asociază cu sentimentul de dezamăgire şi cu depresia, se asociază cu disconfortul emoţional. Pe de altă parte, stările emoţionale negative accentuează discrepanţele.

Discrepanţele dintre Eul real şi ceea ce ar trebui să fie în viziunea subiectului sunt legate de sentimentul de vină, ruşine şi anxietate. Efectele emoţionale depind de mărimea discrepanţelor şi de gradul de conştientizare, aşa cum se vede în figura 3. Conştiinţa de sine îi face pe oameni să acţioneze pentru diminuarea discrepanţelor dintre Eul real şi cel ideal. Acest lucru se poate realiza prin apropierea comportamentului de standardele personale sau sociale ori prin renunţare la autoanaliză.

Surse: www.xname.ro

         http://facultate.regielive.ro

Realizat de:

        Moisa Andreea-Alexandra,Sarbu Ionut si Barbu Maria-Magdalena

INTELIGENTA

                                                        INTELIGENTA
                                       BY RADU CONSTANTIN CIPRIAN (SCKITZ)




    Inteligența este facultatea de a descoperi proprietățile obiectelor și fenomenelor înconjurătoare, cât și a relațiilor dintre acestea, dublată de posibilitatea de a rezolva probleme noi.

Inteligența unui sistem nu este definită de modul în care este el alcătuit, ci prin modul în care se comportă.

Termenul de inteligențǎ este prezent din timpuri imemorabile în limbajul natural, consacrat în literaturǎ și caracterizeazǎ (sub diverse unghiuri) puterea și funcția minții de a stabili legǎturi și a face legǎturi între legǎturi: este ceea ce sugereazǎ inter-legere, reunind douǎ sensuri-acela de a discrimina între și a lega (a culege, a pune laolaltǎ). Exprimând acțiuni și atribute ale omului totodatǎ, faber și sapiens, inteligența n-a putut (nici dupǎ ce a devenit obiect al științei) sǎ beneficieze de o definiție clasicǎ, prin delimitǎri de gen proxim și diferențǎ specificǎ.

În psihologie, inteligența apare atât ca fapt real, cât și ca unul potențial, atât ca proces, cât și ca aptitudine sau capacitate, atât formǎ și atribut al organizǎrii mintale, cât și a celei comportamentale.

După teoria „monolitică" a inteligenței a apărut teoria factorială, având o metodologie mai sofisticată, ale cărei criterii răspund unei mai bune raționalități de utilizare. Această concepție se bazează pe ideea existenței unor componente intelectuale multiple, dependente sau nu una de cealaltă, care constituie ansamblul inteligenței. Conceptualizarea funcționării intelectuale printr-o singură variabilă dispare, fiind înlocuită de un ansamblu de elemente. Acest ansamblu de procese intelectuale duce la determinarea profilurilor aptitudinale specifice prin care diferă subiecții. Thurstone (1938) a definit o serie de componente intelectuale implicate în explicarea diverselor tipuri de comportament inteligent-prin modelul de aptitudini mentale primare. Conceptul și modelul erau net distincte de ale precursorilor săi, adepți ai teoriilor monolitice, prin existența unui lot de componente care împărțeau factorul g în aptitudini mai elementare.

Thurstone a luat în considerație în mod special cinci factori pe care îi numește aptitudini mentale primare specifice : factorul V (înțelegere verbală), factorul W (fluiditate verbală), factorul R (raționare abstractă), factorul N (numeric) și factorul S (spațial). Critica adusă acestui model factorial se referă la faptul că pleacă de la reprezentarea unui domeniu al inteligenței, începând de la ceea ce măsoară testele pline de elemente legate de învățarea școlară.

Guilford (1967), a definit inteligența ca un produs al unei serii de factori încadrați în schema tradițională a elaborării informației având o structură tridimensională: stimul - organism - răspuns, abilitate necesară procesării informației, informație pe care individul o poate discerne în câmpul său perceptiv.

După Guilford, poziția primului factor central g variază în funcție de pachetul de teste. Așadar, se generau diverse structuri ierarhice în funcție de datele problemei.

Modelul Guilford a avut o influență decisivă în definirea supradotării, pe care o caracteriza ca fiind o combinație a factorilor ce compun inteligența, făcând referiri la diverse tipuri de inteligență și, prin urmare, la diverse tipuri de supradotare. Acest moodel este foarte util, în special când se caută o perspectivă clară asupra aptitudinilor specifice pentru a le lua în calcul în procesul educațional. Una dintre aceste aptitudini specifice este gândirea creativă, sinonimă cu producția divergentă.

Datorită studiilor lui Guilford, diverși autori și-au orientat investigațiile în câmpul creativității și al subiecților cu capacități deosebite.

Temperamentul

Temperamentul 

            Temperamentul sau caracterul  unui organism viu, ne arată felul cum reacționează, sau cum se comportă în anumite situații de schimbare a unor elemente din mediul înconjurător. La rândul lui, comportamentul se exteriorizează prin reacții emoționale și motorice, corelate cu modul în care se realizează autocontrolul acestor reacții. Termenul „temperament” definește de asemenea constanța, intensitatea și durata reacțiilor provocate de excitantul extern.

           Cuvântul provine din secolul al XVI-lea, când temperamentum era interpretat ca un amestec de raporturi echilibrate, sau în farmacie ca un amestec de umori ale corpului uman.

         Cvasiunanimitatea psihologilor au considerat temperamentul ca fiind innascut. El este considerat “factorul ereditar” in organizarea interna a personalitatii. Particularitatile temperamentului tin de structura somatica, de sistemul nevros, de mobilitatea proceselor nervoase, de resursele energetice. Temperamentul nu se manifesta in acelasi mod pe tot parcursul vietii. El evolueaza o data cu intregul organism si sistem nervos, astfel incat trasaturile de temperament se maturizeaza, sunt deplin formate la sfarsitul adolescentei, se mentin relativ constante pe toata perioada maturitatii, pana la batranete, cand cunosc un proces de aplatizare din cauza pierderii vivacitatii, a vigorii. In schimb, unele trasaturi temperamentale se rigidizeaza, se accentueaza la batranete (ex: iritabilitatea la un coleric, depresia la un melancolic, inchistarea la un flegmatic).

            Temperamentul este neutru din punct de vedere valoric pentru personalitate, adica nu el este cel care da valoare personalitatii. Temperamentele nu sunt bune sau rele, de dorit sau indezirabile. Trasaturile temperamentale sunt innascute, au o conditionare biologica, dar dobandesc valente numai in plan pishocomportamental, constituindu-se in fundamentul personalitatii. Ele stau la baza imprimarii celorlalte trasaturi, carora le confera o anumita nuantare, expresivitate, dinamism, vivacitate sau dimpotriva, inhibitie retragere. Temperamentul isi pune pecetea pe viata noastra pishica (generozitatea, spre exemplu, nu tine de temperament, dar felul cum isi dobandeste cineva si, mai ales, cum isi manifesta cineva generozitatea se afla sub influenta temperamentului) Temperamentul, desi larg determinat genetic, este in expresia lui functionala, modelat de conditiile socio-culturale, existentiale ale individului. Influenta ereditarului asupra psihocomportamentalului nu este directa, ci mediata de factori socio-culturali.

Tipologii temperamentale

         Nu exista temperamente pure. Etimologia latina a cuvantului “tempera – temperare”, care inseamna “a amesteca” sugereaza acest lucru. In mod potential, trasaturi apartinand tuturor tipurilor de temperament coexista in fiecare persoana, insa unele se manifesta mai pregnant decat altele. Asadar, temperamentul fiecarei persoane este o combinatie unica, originala, care il individualizeaza.

Clasificarea tradițională

            Clasificarea tradițională a temperamentului este legată de cultura, arealul geografic, perioada istorică. Cele mai cunoscute clasificări ale teperamentelor sunt clasificarea greacă sau chineză; în Europa este răspândită clasificarea greacă a lui Hipocrat, care are patru grupe mari umorale:

1. sanguis (sânge)
2. chole (fiere galbenă sau bilă)
3. melan (chole sau fiere neagră)
4. flegma (salivă)

De aici provin cele patru temperamente:

1. coleric, (temperament comparat cu focul, fierbințeala verii, seceta)
2. flegmatic, (umed și rece, temperament comparat cu toamna, seara)
3. melancolic, (temperament comparat cu apa, iarna, noaptea)
4. sanguin sau sangvin (umed și cald, temperament comparat cu primăvara, tinerețea)

Clasificare din punct de vedere psihologic

              În prezent la temperamente se urmăresc patru trăsături de caracter descrise ca:

1. activitate - forță, iuțeală, mobilitate a gândirii și vorbirii
2. creativitate - tempo, intensitate de reacție la stimulanții exteriori
3. emoționalitate - frecvență, intensitate, și gradul în care emoțiile influențează comportamentul
4. sociabilitate - dorința de apropiere de alte persoane, felul, modul de adaptare, comportare în grup.

 Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Temperament
Realizatori: Filip Teodor, Pătrău Damian și Prian Sergiu.

Afectiviatea

                                     Afectivitatea

Afectivitatea este o componenta fundamentala a psihicului uman , la fel de prezenta in comportamentul si activitatea noastra cotidiana ca si cognitia . Nu intamplator , analiza psihologica s-a invartit intotdeauna in jurul relatiei ratiune-emotie , cu exagerarile cunoscute -- in directia supraestimarii ratiunii si subestimarii afectivitatii sau in directia supraestimarii rolului trairilor emotionale  si subestimarii rolului ratiunii .

Sentimentul 

Motto : " Sentimentul  este o logica a inimii , foarte grea , care n-a fost scrisa ." -Nicolae Iorga

Atunci cand nevoile noastre sunt implinite , avem sentimente placute , cand nu sunt implinite nevoile , avem sentimente neplacute .

Sentimentele acestea sunt un indicator al conexiunii noastre cu viata , un mecanism important de feedback ce ne informeaza in legatura cu eficienta actiunilor noastre .Daca sentimentele nu ne plac , atunci ar fi bine sa ne schimbam actiunile , sa cerem altceva , sa abordam lucrurile diferit . 

Fiecare sentiment are o nevoie in spate . Identificarea nevoii ajuta la intelegerea mai buna a sentimentului .

Printre sentimente , mania/furia , deprimarea , rusinea si vina sunt indicatori clari ai unei deconectari de la nevoi , a unei deconectari de la viata . 

Cand ne simtim furiosi , suntem deconectati de la nevoile celor de langa noi .

Cand suntem deprimati , rusinati sau cand ne simtim vinovati , suntem deconectati de la propriile noastre nevoi .

Intelegerea sentimentelor ne ajuta atat pe noi , cat si pe cei din jur .

Emotia

Motto : " Emotiile sunt dusmani perfizi pentru fiecare dintre noi . Ele te tradeaza si te fac vulnerabil . " -Victor Duta

 Emotia este definita ca o reactie afectiva de intensitate mijlocie si de durata relativ scurta , insotita adesea de modificari in activitatile organismului , oglindind atitudinea individului fata de realitate . Emotia poate fi clasificata ca un sistem de aparare , intrucat psihologicemotia afecteaza atentia , capacitatea si viteza de reactie a individului dar si comportamentul general . Fiziologic vorbind , emotiile controleaza raspunsurile la anumite situatii , incluzand expresia faciala , tonul vocal , dar si sistemul endocrin , pentru a pregati organismul pentru anumite urmari .
Emotii de baza : tristete/suparare , dispret , bucurie/fericire , furie/manie , dezgust , teama/frica/nesiguranta , surprindere , rusine , durere .
Spre exemplu , sentimentul de frica declanseaza reactii precum transpiratie intensiva , accelerarea batailor inimii impreuna cu cresterea temperaturii corporale dar si reactii psihice precum spontaneitatea si predispozitia la luarea de decizii neasteptate . Totusi , perceptia si rectiile ce survin in urma emotiilor difera de la individ la individ .
Cuvantul "emotie" provine de la latinescul "emotionis" , in traducere "impulsul ce aduce reactii" . In psihologie este definita ca o modalitate de perceptie a elementelor si relatiilor dintre realitate si imaginatie , exprimata fizic prin intermediul unor functii fiziologice , ca expresia faciala sau ritmul cardiac si ducand pana la reactii de conduita precum agresivitatea sau plansul .Emotiile sunt studiate si intelese de psihologi si , mai recent , de catre oamenii de stiinta din domeniul inteligentei artificiale .

Pasiunea

Motto : " Intelepciunea ne ajuta sa rezistam , pasiunile ne ajuta sa traim . " -               Nicolas Chamfort

 Frumoasa , eleganta , distinsa , profunda , plina de viata , adeseori neinteleasa , alungata , criticata - pasiunea ramane cea mai de pret comoara  a fiecaruia dintre noi . Pasiunea este ceea ce ne insufleteste . Pasiunea este singura care ne poate conduce adanc in noi insine si ne gaseste drumul cel mai bun prin meandrele vietii .
Viata merita sa fie traita doar cu pasiune . Ceea ce facem , sa facem cu pasiune . Pasiunea are darul de a ne face sa ne simtim vii , stralucitori , luminosi . Pasiunea este singuara capabila sa dea miez vietii , sa dea un sens traitului , sa dea un rost zilelor . Pasiunea atrage si mentine bucuria in noi , chiar si atunci cand ne confruntam cu cele mai mari obstacole . Pasiunea face sa fie apreciata chiar si cea mai nesemnificativa activitate , daca este sustinuta de ea . Cand pasiunea decide sa se implice in ceva , orice ar fi acel ceva , devine dintr-o data foarte semnificativ , foarte viu , foarte profund . Orice realizare mareata din aceasta lume si din intreg Universul este si rodul pasiunii ! Oriunde vedeti o realizare extraordinara , acolo sa stiti ca a fost si este prezenta pasiunea !
Pa siunea ne face sa actionam ca intreg , sa actionam cu tot sufletul in  ceea ce avem de facut , sa fim mereu cu totul in noi insine . Pasiunea aduna la un loc tot ceea ce suntem si face sa se manifeste armonios fiecare plan al fiintei . Chiar daca oamenii pasionali par a fi usor  "plecati de acasa" , ei sunt de fapt singurii cu adevarat "acasa" si sunt totodata   toata savoarea vietii , avand darul de a molipsi cu bucurie si pofta de a trai pe toti ceilalti din jurul lor .
Daca nu o aveti deja in viata voastra , nu intarziati  si invitati'o pe aceasta minunata , nobila si fascinanta gratie , a carei prezenta  va vor aduce foate multe benificii  . Gasiti-va timp macar pentru o singura activitate care sa va pasioneze si incet , incet simtiti apoi pasiune in tot ceea ce faceti .

Dispozitia afectiva 

Motto : " Cea mai frumoasa si mai profunda traire omeneasca este misterul . "-Albert Einstein

Dispozitiile afectiva sunt stari emotionale difuze si generalizate , putin intense , relativ discrete dar durabile , care comunica o anumita tonalitate intregii vietii noastre psihice . Dispozitiile alcatuiesc un fel de fond emotional care coloreaza comportamentul intr'o perioada mai scurta sau mai lunga de timp , fond pe care se dezvolta procese  locale . Dispozitiile sunt premise dar si rezultat al acumularii si aglutinarii proceselor afective . Ele apar , asadar , intr-o dubla ipostaza : 

a) ca premise pentru dezvoltarea unor noi formatii afective ;

b) ca expresie rezultativa a unor desfasurari emotionale , ca efect sumatoriu al   imprejurarilor psihosociale pe care le parcurge persoana , a unor constante ale acestor imprejurari 

In dispozitiile afective se tematizeaza selectiv evenimentele care se cristalizeaza intr-un plan  de fundal in raport cu campul actual al constiintei , colorand specific relatiile individului cu ambianta , perceptiile , amintirile si gandurile . De exemplu , zilele de sarbatoare par sa dobandeasca o luminiscenta aparte , dispozitiile nostalgice incadreaza amintirile intr-o atmosfera idilica . Un anumit rol joaca si fenomenele de contagiune di grup , precum si climatul psihosocial dominant intr-un colectiv . 

Surse :

 http://damoc.ro/2009/12/sentimentele

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Afectivitate

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Emo%C8%9Bie

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Emo%C8%9Bie

 http://www.artadeatrai.ro/pasiunea

 http://www.despresuflet.ro/forum/psihologie-f45/dispozitiile-afective-t1157.html

 http://www.intelepciune.ro 

          Realizat de : Barbu Elena-Alexandra , Ioanici Elena si Micu Alexandra