Caracterul

Caracterul e suma trasăturilor morale a unei persoane. Este de fapt, esența unui om și el determină comportamentul acelei persoane. Cand vorbești de caracterul unei persoane te gandești automat la reputația, integritatea, atitudinea, curajul, onoarea și alte asemenea caracteristici ale unei persoane.

Cum poti să cunoști caracterul unei persoane?

Sunt trei lucruri simple care îți permit să descoperi caracterul unei persoane:

1. Acțiunile. Poti sa-ti dai seama de caracterul unei persoane din actiunile ei: ce face, cum salută, cum se comportă în diverse situații. E ca o carte de vizita nescrisă care vorbește despre tine.

2. Prietenii. Cine se aseamănă se adună. Dacă cunoști care sunt prietenii unei persoane, poți să-ți dai seama ce fel de om ar putea fi.

3. Cărțile. Ceea ce citești își pune amprenta asupra ta. Poți avea o perspectivă asupra unei persoane observându-i cărțile din bibliotecă. Lipsa lor poate fi, de asemenea, un indiciu.

Cum ne putem dezvolta caracterul?

Caracterul unui om se dezvoltă de-a lungul timpului. El nu este un dat la naștere cu care ne mulțumim fie ca ne place sau nu.  Mai jos sunt cinci activități pe care le folosesc personal. S-ar putea ca acestea să-ți fie de folos și ție. Sunt lucruri simple pe care probabil le cunoști deja.

1. Citește. Dacă reușești să-ti dezvolți obiceiul de a citi 30 minute în fiecare zi, acesta va avea un impact considerabil asupra ta ca persoană. Oricine îți poate face timp pentru asta. În ultima vreme există au apărut și la noi cărțile audio. În mașină sau in tramvai, în drum spre și de la serviciu/firmă poți face foarte ușor acest lucru.

2. Aleargă. E o activitate atât de simplă și benefică pentru sănătatea ta în același timp. Ce se întâmplă atunci când alergi, ca și în multe alte cazuri, e că oamenii se opresc înainte să fie cazul. De obicei, când începe să devină incomfortabil alergatul, auzi o „voce” care îți spune să te oprești. Apare în capul tău întrebarea – de ce îmi trebuie mie să fac asta acum?, când aș putea face altceva care în mod sigur e mai plăcut. Dacă reușești să treci peste momentul acesta și să-ți intri în ritm poți fi sigur că ești pe drumul cel bun  .

3. Meditează. Din păcate la noi meditația e un lucru neînțeles și, poate de aceea, de multe ori desconsiderat și luat în derâdere. Cel mai adesea când auzi pe cineva spunând că meditează  ajungi în situația de a face diverse glume legat de acea persoană și subiectul meditație. Meditația este o activitate simplă și poate avea diferite durate de timp. Se găsesc și pe internet o mulțime de reurse pe acestă temă.

4. Scrie-ți țelurile. Te-ai gândit vreodată ce vrei să faci în această viață? Poate chiar în diferite arii ale vieții tale. Dacă da, atunci următorul pas ar fi să le notezi undeva. Poți să le scrii într-un simplu caiet sau sa folosești instrumente dedicate cum ar fi www.101teluri.ro

5. Înfruntă-ți fricile. Care este cea mai mare frică a ta? De ce nu faci acel lucru? Este o vorbă foarte cunoscută care spune ca ce nu ne omoară ne face mai puternici. Sigur, se poate discuta pe această temă, însă în esență lucrurile sunt simple. Aproape întotdeauna cand îti înfrunți o frică (ex: un anumit telefon de dat, o discuție cu cineva, etc) te vei simți automat mai bine și vei constata ca multe închipuiri au fost doar în capul tău. Fă o listă cu fricile tale și înfruntă-le pe rând. Are un efect incredibil asupra caracterului tău.

Aceste activități le poate face oricine. Asta nu înseamnă ca toți le vor face.
Acestea sunt lucruri simple. Insă simplu nu inseamna neaparat usor. Dacă vei avea disciplină și perseverență în practicarea lor, vei culege în scurt timp roadele efortului depus. Caracterul tău e responsabilitatea ta. Dacă nu îți place, fă ceva în direcția asta.

Realizat de : Pascu Veronica, Iftimi Ana-Maria, Hogea Elena

Atenţia

Definiţia si Caracteristicile Atenţiei..

Este foarte greu de dat o definitie exacta a ceea ce numim noi Atenţie .
In literatura de specialitate gasim numeroase definitii ale atentiei din care reiese ca a fi atent inseamna intr-un fel a te inchide fata de lumea exterioara, spre a te focaliza asupra a ceea ce te intereseaza.

Def(1): Atentia este un act de selectare psihica activa prin care se realizeaza semnificatia, importanta si ierarhizarea unor evenimente, obiecte si fenomene care ne influenteaza existenta (acordam atentie lucrurilor care ne intereseaza si o mentinem prin scopul urmarit).

Def(2): Este procesul psihic de orientare selectiva, de concentrare a energiei psihonervoase asupra unor obiecte, insusiri sau procese, menite sa conduca la sporirea eficientei activitatii psihice, cu deosebire a proceselor cognitive.

 Unii autori insa pun sub semnul intrebarii aceste definitii ale atentiei sub aspectul ei selectiv, ca focalizare asupra unei activitati particulare in detrimentul celorlalte, considerand ca atentia este un concept multidimensional.

Cea mai importanta caracteristica a atentiei este, in mod incontestabil in opinia tuturor specialistilor selectivitatea. Daca un fapt, o idee, un stimul verbal prezinta interes pentru o persoana, genereaza trairi afective, aceste stari motivational-afective vor orienta si sustine atentia cu usurinta si pe perioade lungi de timp. Orientarea atentiei spre anumiti stimuli este concomitenta cu inhibarea altor stimuli, realizandu-se astfel un fenomen de filtraj senzorial si de organizare, de autoreglare a energiei psihonervoase.

Suntem „bombardati” de milioane de stimuli si totusi, doar unii ne atrag atentia si anume aceia care au legatura cu cele trei intrebari fundamentale din viata noastra, cei care ne agreseaza securiatea, cei care ne stimuleaza sexul sau cei care fac parte din dialogul nostru cu Eternitatea. Dar exista si stimuli neconstienti care ne atrag atentia involuntar. Intrebarea care se pune este urmatoarea „Care dintre aceste stimuli ne vor atrage atentia ?”. Raspunsul se poate da cu ajutorul principiului dominatiei lui Uhtonski, care spune ca, daca sunt mai multi stimuli cel mai puternic va focaliza atentia noastra.

Deci atentia asigura o functie de selectie: printre stimulii care ne „bombardeaza” organismul, unii beneficieaza de un tratament prioritar, care se traduce printr-o facilitare a perceptiei lor, de alegerea si de producerea unor raspunsuri adecvate, altii sunt partial sau total ignorati.

Caracteristicile sau calitatile atentiei:

Insusirile pozitive ale atentiei care faciliteaza desfasurarea optimala aactivitatii sunt:


Stabilitatea atentiei:

Inseamna mentinerea un timp mai lung a orientarii si concentrarii psihonervoase asupra aceluiasi fapt sau aceleiasi activitati. E influentata de proprietatile stimulului, de complexitatea si natura activitatii si nu in ultimul rand de motivatia subiectului. Un obiect cu structura simpla si nemiscat ne retine atentia foarte putin timp.


Concentrarea (intensitatea) atentiei:

Inseamna mobilizarea intereselor si eforturilor imntr-o anumita directie in functie de semnificatiile stimulilor, paralel cu inhibarea actiunii unor factori perturbatori.

Gradul de concentrare e dependent de multi factori dintre care amintim: interesul subiectului pentru acea activitate si rezistenta lui la factorii perturbatori. Se poate masura prin rezistenta la factori perturbatori, in special la zgomot.


Volumul atentiei:

Adica cantitatea de date ce pot fi cuprinse simultan in planul reflectarii constiente este limitat. Volumul mediu este de 5-7 elemente.Flexibilitatea sau mobilitatea atentiei:

Inseamna capaciatea subiectului de a deplasa atentia de la un obiect la altul in intervale cat mai scurte de timp. Pragul minim de deplasare potrivit cercetarilor este de o sesime de secunda.


Distributivitatea atentiei:

Este proprietatea care vizeaza amplitudinea unghiului de cuprindere simultana in planul constiintei clare a unei diversitati de fapte , procese, manifestari. Adica capacitatea de a sesiza simultan intelesul mai multor surse de informatii. S-a constatat faptul ca distributia e totusi posibila cand miscarile sunt puternic automatizate si informatiile foarte familiare. De exemplu pilotul de avion care este atent la o multime de lucruri in acelasi timp: el urmareste linia orizontului, cadranele, asculta informatia din casti etc.)

Realizat de : Vatra Emanuel ,Ciobanu Ovidiu ,Andone Elena..
Sursa : http://www.referatele.com/[referate/psihologie/online2/Atentia-referatele-com.php]

EUL

EUL

     Ce este „eul” ?

Trăim într-o epocă ce încurajează cunoaşterea de sine. Pentru a deveni aşa cum ne-am visat întotdeauna, o persoană care şi-a realizat toate posibilităţile, trebuie să ne cunoaştem. Trebuie să ne explorăm propriul eu şi să dobândim o imagine de sine cât mai exactă.

            Imaginea de sine joacă un rol important în viaţa noastră: influenţează tonusul trăirilor noastre afective, ne îndrumă să ne (auto)cunoaştem prin raportare la alţii, ne ajută să ne organizăm această cunoaştere într-o schemă de sine şi ne conduce spre obţinerea stimei de sine. 

Psihologul american William James considera că imaginea de sine poate fi abordată din două perspective: din perspectiva conţinutului şi ca proces. El susţinea că atunci când ne orientăm atenţia spre analiza interiorului nostru, putem intra în contact cu personalitatea, cu corpul, cu „eul” nostru. Aceasta este imaginea de conţinut a eului. Dacă această entitate – eul nostru – este percepută de altul, cu care intrăm în contact, acest altul ne influenţează, este „încorporat”, ajunge să facă parte din noi înşine. Asistăm atunci la un proces de evaluare de sine, ne organizăm prezentarea de sine, ne preocupă binele altora. Aceste două faţete ale persoanei nu pot fi însă separate. Conţinutul eului se prezintă ca o istorie a devenirii, ca o sinteză a evenimentelor care ne-au marcat, ca o autobiografie. Fiecare nouă informaţie este asimilată şi ne îmbogăţeşte. Dar noi primim informaţiile selectiv: reţinem unele, respingem altele, înregistrăm, organizăm. Acest proces de prelucrare ne orientează spre mediul social, constituie un prilej de a confrunta conţinutul nostru cu alte conţinuturi. 

          Imaginea de sine este o construcţie socială: ne formăm prin apartenenţa la un grup social, prin compararea cu alţii; suntem influenţaţi de o situaţie socială sau de unele personalităţi din mediul social. Ne construim eul nostru reunind, într-un ansamblu, relaţiile cu alţii, judecăţile altora asupra noastră şi ale noastre faţă de alţii, aparenţa noastră fizică, sentimentele noastre morale. Dar şi posesiunile materiale, în fapt tot ceea ce posedăm. Imaginea de sine conţine cunoştinţe despre trăsăturile noastre de personalitate, despre abilităţi şi priceperi, despre valori, credinţe, motivaţii, evenimente de viaţă, relaţii cu alţii care exercită o influenţă semnificativă. Pentru a descrie imaginea de sine a individului, psihologii mai folosesc termenul de eu sau de concept de sine. 

          Termenul de eu se referă la capacitatea fiinţei umane de a acţiona şi de a reflecta asupra propriilor acţiuni, de a fi cunoscător şi cunoscut totodată, de a construi imaginea de sine. 

În viaţa de zi cu zi, avem tendinţa de a înţelege eul ca pe o persoană în interiorul nostru care dirijează persoana exterioară, aşa cum şoferul conduce automobilul. Totuşi, această concepţie generează o dilemă: dacă eul interior conduce persoana exterioară, cine conduce eul interior? Şi pe acesta cine îl conduce? William James a făcut distincţia între trei aspecte ale eului: eul material, eul social şi eul spiritual. 

Eul material – este constituit din corpul persoanei, dar şi din îmbrăcămintea, casa şi celelalte posesiuni ale ei. Individul vede toate acestea ca fiind intim legate de el însuşi. Dacă, de exemplu, cineva îi laudă colecţia de timbre sau maşina, se simte foarte mândru. Când pierde un obiect la care ţine, resimte acest lucru ca pe pierderea unei părţi din sine. 

           Eul social – este constituit din totalitatea impresiilor pe care individul le face asupra celorlalţi. Este aspectul central al eului, o sinteză a imaginii pe care o proiectăm asupra altora şi a rolurilor pe care le jucăm în faţa celorlalţi. Psihologii sociali cred că avem, fiecare dintre noi, mai multe euri sociale. Potrivit lui William James, avem atâtea euri sociale câţi oameni ne cunosc şi şi-au format o imagine despre noi. 

Eul spiritual – se referă la capacitatea noastră de auto-reflecţie. El trimite la experienţele noastre interioare, la valorile şi idealurile care reprezintă aspecte relativ stabile ale existenţei noastre. Eul spiritual este contemplativ şi include idei despre sensul vieţii, despre divinitate, despre originea universului etc. 

           Conţinutul eului nostru este alcătuit din trei aspecte ale eului pe care le-am menţionat: eul material, eul social şi eul spiritual. James a numit aspectul de conţinut al eului ca eu cunoscut. Acesta este permanent şi autobiografic (în sensul că el conţine informaţii despre evoluţia noastră ca persoană). 

James a susţinut că eul are o natură duală: un eu cunoscut şi un eu cunoscător, acesta din urmă fiind entitatea ce percepe conţinutul eului. Eul care cunoaşte mai este numit astăzi şi eul ca proces. 

       Elementele conceptului de Eu sunt ilustrate în figura1. Conceptul de Eu include opinii, credinţe interiorizate, aspecte referitoare la existenţa sa în interacţiune cu mediul, atribute interpersonale, interese şi activităţi etc.

Figura 1. Conceptul de Eu (după Rentsch & Heffner)

     Percepţia propriului comportament

         În teoria autopercepţiei se arată că atunci când apar dificultăţi în interpretarea stărilor interne, oamenii îşi concentrează atenţia asupra observării şi interpretării propriului comportament şi a situaţiei în care acesta se desfăşoară. Când sunt preocupaţi de ceea ce fac şi nu dispun de alte repere pentru stările lor interne, deduc din comportament însuşiri consistente cu acesta. Procesul este împiedicat în situaţii semnificative de tipul recompensă-pedeapsă. Percepţia comportamentului este relevantă numai dacă situaţia nu apare drept cauză a comportamentului.

         Pe baza teoriei autopercepţiei, ipoteza feedback-ului facial arată că expresiile faciale pot produce nu doar  o reflectare adecvată a stărilor interne, ci pot chiar să genereze o stare emoţională (zâmbetul îi poate face pe oameni să se simtă fericiţi). Schimbarea expresiei faciale are ca efect schimbări corespunzătoare ale experienţei subiective a emoţiilor.

     Influenţa celorlalţi

         Teoria comparaţiei sociale elaborată de Festinger susţine că oamenii care au incertitudini asupra propriilor opinii şi abilităţi, se evaluează prin comparaţie cu persoane similare. Raportarea la alţii se reflectă în procesul autodescrierii (de exemplu, se precizează genul, etnia, rasa, ocupaţia). În condiţii instabile, când stările emoţionale sunt neclare oamenii interpretează starea lor de activare generală (arousal) raportându-se la ceea ce fac alţii în aceleaşi situaţii. Se consideră că experienţa emoţiilor se bazează pe doi factori: arousalul (nivelul general de activare) fiziologic şi interpretarea cognitivă  a acestui arousal.

     Ce este stima de sine?

Stima de sine reprezintă evaluarea pozitivă sau negativă a propriei persoane, ansamblul  autoevaluărilor, sensul propriei valori.

          Datorită multiplelor schemate ale Eului, unele componente vor fi evaluate mai favorabil sau mai precis comparativ cu altele.

Stima de sine are o influenţă profundă asupra modului de a gândi şi de a simţi în legătură cu propria persoană. Indivizii cu stima de sine mai înaltă experimentează stări afective pozitive şi îşi propun standarde ridicate, au încredere în posibilitatea atingerii expectanţelor. Persoanele caracterizate prin fluctuaţii ale stimei de sine, reacţionează mai puternic la evenimentele de viaţă pozitive sau negative, comparativ cu persoanele a căror stimă este sigură şi stabilă.

         Indivizii cu stima de sine scăzută se pot afla în raport cu propriul comportament (manifestări de retragere, înfrângere) în situaţia cercului vicios (figura 2). Nivelul redus al stimei de sine are ca efect stabilirea unui nivel redus al expectanţelor, din care rezultă angajare redusă în activitate însoţită de anxietate ridicată. În consecinţă activitatea se va desfăşura la nivel scăzute cu posibile eşecuri. Autoblamarea, consecinţă a acestor eşecuri duce la diminuarea stimei de sine.

          Stima de sine este corelată cu modul în care oamenii se raportează la viaţa lor cotidiană. Cei care se evaluează pozitiv tind să fie eficienţi, fericiţi, au succese şi sunt în general sănătoşi. Ei fac faţă dificultăţilor de durată şi îi acceptă pe ceilalţi mai uşor, rezistă la stres. Oamenii cu stimă de sine redusă sunt mai anxioşi, sunt depresivi, pesimişti, înregistrează mai multe eşecuri, se îmbolnăvesc mai uşor.

Figura 2. Cercul vicios al stimei de sine reduse (după Brehm & Kassin)

     Discrepanţele Eului

            Stima de sine este definită prin raportarea Eului real la cel ideal. Între cele două faţete pot exista diferenţe de diferite mărimi.

                 Figura 3. Cauzele şi efectele conştiinţei de sine (după Brehm & Kassin)

Teoria discrepantelor susţine că accentuarea diferenţelor între Eul actual cel ideal are ca efect diminuarea stimei de sine şi poate duce la tulburări afective. Discrepanţele mari între Eul actual şi cel ideal se asociază cu sentimentul de dezamăgire şi cu depresia, se asociază cu disconfortul emoţional. Pe de altă parte, stările emoţionale negative accentuează discrepanţele.

Discrepanţele dintre Eul real şi ceea ce ar trebui să fie în viziunea subiectului sunt legate de sentimentul de vină, ruşine şi anxietate. Efectele emoţionale depind de mărimea discrepanţelor şi de gradul de conştientizare, aşa cum se vede în figura 3. Conştiinţa de sine îi face pe oameni să acţioneze pentru diminuarea discrepanţelor dintre Eul real şi cel ideal. Acest lucru se poate realiza prin apropierea comportamentului de standardele personale sau sociale ori prin renunţare la autoanaliză.

Surse: www.xname.ro

         http://facultate.regielive.ro

Realizat de:

        Moisa Andreea-Alexandra,Sarbu Ionut si Barbu Maria-Magdalena

INTELIGENTA

                                                        INTELIGENTA
                                       BY RADU CONSTANTIN CIPRIAN (SCKITZ)




    Inteligența este facultatea de a descoperi proprietățile obiectelor și fenomenelor înconjurătoare, cât și a relațiilor dintre acestea, dublată de posibilitatea de a rezolva probleme noi.

Inteligența unui sistem nu este definită de modul în care este el alcătuit, ci prin modul în care se comportă.

Termenul de inteligențǎ este prezent din timpuri imemorabile în limbajul natural, consacrat în literaturǎ și caracterizeazǎ (sub diverse unghiuri) puterea și funcția minții de a stabili legǎturi și a face legǎturi între legǎturi: este ceea ce sugereazǎ inter-legere, reunind douǎ sensuri-acela de a discrimina între și a lega (a culege, a pune laolaltǎ). Exprimând acțiuni și atribute ale omului totodatǎ, faber și sapiens, inteligența n-a putut (nici dupǎ ce a devenit obiect al științei) sǎ beneficieze de o definiție clasicǎ, prin delimitǎri de gen proxim și diferențǎ specificǎ.

În psihologie, inteligența apare atât ca fapt real, cât și ca unul potențial, atât ca proces, cât și ca aptitudine sau capacitate, atât formǎ și atribut al organizǎrii mintale, cât și a celei comportamentale.

După teoria „monolitică" a inteligenței a apărut teoria factorială, având o metodologie mai sofisticată, ale cărei criterii răspund unei mai bune raționalități de utilizare. Această concepție se bazează pe ideea existenței unor componente intelectuale multiple, dependente sau nu una de cealaltă, care constituie ansamblul inteligenței. Conceptualizarea funcționării intelectuale printr-o singură variabilă dispare, fiind înlocuită de un ansamblu de elemente. Acest ansamblu de procese intelectuale duce la determinarea profilurilor aptitudinale specifice prin care diferă subiecții. Thurstone (1938) a definit o serie de componente intelectuale implicate în explicarea diverselor tipuri de comportament inteligent-prin modelul de aptitudini mentale primare. Conceptul și modelul erau net distincte de ale precursorilor săi, adepți ai teoriilor monolitice, prin existența unui lot de componente care împărțeau factorul g în aptitudini mai elementare.

Thurstone a luat în considerație în mod special cinci factori pe care îi numește aptitudini mentale primare specifice : factorul V (înțelegere verbală), factorul W (fluiditate verbală), factorul R (raționare abstractă), factorul N (numeric) și factorul S (spațial). Critica adusă acestui model factorial se referă la faptul că pleacă de la reprezentarea unui domeniu al inteligenței, începând de la ceea ce măsoară testele pline de elemente legate de învățarea școlară.

Guilford (1967), a definit inteligența ca un produs al unei serii de factori încadrați în schema tradițională a elaborării informației având o structură tridimensională: stimul - organism - răspuns, abilitate necesară procesării informației, informație pe care individul o poate discerne în câmpul său perceptiv.

După Guilford, poziția primului factor central g variază în funcție de pachetul de teste. Așadar, se generau diverse structuri ierarhice în funcție de datele problemei.

Modelul Guilford a avut o influență decisivă în definirea supradotării, pe care o caracteriza ca fiind o combinație a factorilor ce compun inteligența, făcând referiri la diverse tipuri de inteligență și, prin urmare, la diverse tipuri de supradotare. Acest moodel este foarte util, în special când se caută o perspectivă clară asupra aptitudinilor specifice pentru a le lua în calcul în procesul educațional. Una dintre aceste aptitudini specifice este gândirea creativă, sinonimă cu producția divergentă.

Datorită studiilor lui Guilford, diverși autori și-au orientat investigațiile în câmpul creativității și al subiecților cu capacități deosebite.

Temperamentul

Temperamentul 

            Temperamentul sau caracterul  unui organism viu, ne arată felul cum reacționează, sau cum se comportă în anumite situații de schimbare a unor elemente din mediul înconjurător. La rândul lui, comportamentul se exteriorizează prin reacții emoționale și motorice, corelate cu modul în care se realizează autocontrolul acestor reacții. Termenul „temperament” definește de asemenea constanța, intensitatea și durata reacțiilor provocate de excitantul extern.

           Cuvântul provine din secolul al XVI-lea, când temperamentum era interpretat ca un amestec de raporturi echilibrate, sau în farmacie ca un amestec de umori ale corpului uman.

         Cvasiunanimitatea psihologilor au considerat temperamentul ca fiind innascut. El este considerat “factorul ereditar” in organizarea interna a personalitatii. Particularitatile temperamentului tin de structura somatica, de sistemul nevros, de mobilitatea proceselor nervoase, de resursele energetice. Temperamentul nu se manifesta in acelasi mod pe tot parcursul vietii. El evolueaza o data cu intregul organism si sistem nervos, astfel incat trasaturile de temperament se maturizeaza, sunt deplin formate la sfarsitul adolescentei, se mentin relativ constante pe toata perioada maturitatii, pana la batranete, cand cunosc un proces de aplatizare din cauza pierderii vivacitatii, a vigorii. In schimb, unele trasaturi temperamentale se rigidizeaza, se accentueaza la batranete (ex: iritabilitatea la un coleric, depresia la un melancolic, inchistarea la un flegmatic).

            Temperamentul este neutru din punct de vedere valoric pentru personalitate, adica nu el este cel care da valoare personalitatii. Temperamentele nu sunt bune sau rele, de dorit sau indezirabile. Trasaturile temperamentale sunt innascute, au o conditionare biologica, dar dobandesc valente numai in plan pishocomportamental, constituindu-se in fundamentul personalitatii. Ele stau la baza imprimarii celorlalte trasaturi, carora le confera o anumita nuantare, expresivitate, dinamism, vivacitate sau dimpotriva, inhibitie retragere. Temperamentul isi pune pecetea pe viata noastra pishica (generozitatea, spre exemplu, nu tine de temperament, dar felul cum isi dobandeste cineva si, mai ales, cum isi manifesta cineva generozitatea se afla sub influenta temperamentului) Temperamentul, desi larg determinat genetic, este in expresia lui functionala, modelat de conditiile socio-culturale, existentiale ale individului. Influenta ereditarului asupra psihocomportamentalului nu este directa, ci mediata de factori socio-culturali.

Tipologii temperamentale

         Nu exista temperamente pure. Etimologia latina a cuvantului “tempera – temperare”, care inseamna “a amesteca” sugereaza acest lucru. In mod potential, trasaturi apartinand tuturor tipurilor de temperament coexista in fiecare persoana, insa unele se manifesta mai pregnant decat altele. Asadar, temperamentul fiecarei persoane este o combinatie unica, originala, care il individualizeaza.

Clasificarea tradițională

            Clasificarea tradițională a temperamentului este legată de cultura, arealul geografic, perioada istorică. Cele mai cunoscute clasificări ale teperamentelor sunt clasificarea greacă sau chineză; în Europa este răspândită clasificarea greacă a lui Hipocrat, care are patru grupe mari umorale:

1. sanguis (sânge)
2. chole (fiere galbenă sau bilă)
3. melan (chole sau fiere neagră)
4. flegma (salivă)

De aici provin cele patru temperamente:

1. coleric, (temperament comparat cu focul, fierbințeala verii, seceta)
2. flegmatic, (umed și rece, temperament comparat cu toamna, seara)
3. melancolic, (temperament comparat cu apa, iarna, noaptea)
4. sanguin sau sangvin (umed și cald, temperament comparat cu primăvara, tinerețea)

Clasificare din punct de vedere psihologic

              În prezent la temperamente se urmăresc patru trăsături de caracter descrise ca:

1. activitate - forță, iuțeală, mobilitate a gândirii și vorbirii
2. creativitate - tempo, intensitate de reacție la stimulanții exteriori
3. emoționalitate - frecvență, intensitate, și gradul în care emoțiile influențează comportamentul
4. sociabilitate - dorința de apropiere de alte persoane, felul, modul de adaptare, comportare în grup.

 Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Temperament
Realizatori: Filip Teodor, Pătrău Damian și Prian Sergiu.

Afectiviatea

                                     Afectivitatea

Afectivitatea este o componenta fundamentala a psihicului uman , la fel de prezenta in comportamentul si activitatea noastra cotidiana ca si cognitia . Nu intamplator , analiza psihologica s-a invartit intotdeauna in jurul relatiei ratiune-emotie , cu exagerarile cunoscute -- in directia supraestimarii ratiunii si subestimarii afectivitatii sau in directia supraestimarii rolului trairilor emotionale  si subestimarii rolului ratiunii .

Sentimentul 

Motto : " Sentimentul  este o logica a inimii , foarte grea , care n-a fost scrisa ." -Nicolae Iorga

Atunci cand nevoile noastre sunt implinite , avem sentimente placute , cand nu sunt implinite nevoile , avem sentimente neplacute .

Sentimentele acestea sunt un indicator al conexiunii noastre cu viata , un mecanism important de feedback ce ne informeaza in legatura cu eficienta actiunilor noastre .Daca sentimentele nu ne plac , atunci ar fi bine sa ne schimbam actiunile , sa cerem altceva , sa abordam lucrurile diferit . 

Fiecare sentiment are o nevoie in spate . Identificarea nevoii ajuta la intelegerea mai buna a sentimentului .

Printre sentimente , mania/furia , deprimarea , rusinea si vina sunt indicatori clari ai unei deconectari de la nevoi , a unei deconectari de la viata . 

Cand ne simtim furiosi , suntem deconectati de la nevoile celor de langa noi .

Cand suntem deprimati , rusinati sau cand ne simtim vinovati , suntem deconectati de la propriile noastre nevoi .

Intelegerea sentimentelor ne ajuta atat pe noi , cat si pe cei din jur .

Emotia

Motto : " Emotiile sunt dusmani perfizi pentru fiecare dintre noi . Ele te tradeaza si te fac vulnerabil . " -Victor Duta

 Emotia este definita ca o reactie afectiva de intensitate mijlocie si de durata relativ scurta , insotita adesea de modificari in activitatile organismului , oglindind atitudinea individului fata de realitate . Emotia poate fi clasificata ca un sistem de aparare , intrucat psihologicemotia afecteaza atentia , capacitatea si viteza de reactie a individului dar si comportamentul general . Fiziologic vorbind , emotiile controleaza raspunsurile la anumite situatii , incluzand expresia faciala , tonul vocal , dar si sistemul endocrin , pentru a pregati organismul pentru anumite urmari .
Emotii de baza : tristete/suparare , dispret , bucurie/fericire , furie/manie , dezgust , teama/frica/nesiguranta , surprindere , rusine , durere .
Spre exemplu , sentimentul de frica declanseaza reactii precum transpiratie intensiva , accelerarea batailor inimii impreuna cu cresterea temperaturii corporale dar si reactii psihice precum spontaneitatea si predispozitia la luarea de decizii neasteptate . Totusi , perceptia si rectiile ce survin in urma emotiilor difera de la individ la individ .
Cuvantul "emotie" provine de la latinescul "emotionis" , in traducere "impulsul ce aduce reactii" . In psihologie este definita ca o modalitate de perceptie a elementelor si relatiilor dintre realitate si imaginatie , exprimata fizic prin intermediul unor functii fiziologice , ca expresia faciala sau ritmul cardiac si ducand pana la reactii de conduita precum agresivitatea sau plansul .Emotiile sunt studiate si intelese de psihologi si , mai recent , de catre oamenii de stiinta din domeniul inteligentei artificiale .

Pasiunea

Motto : " Intelepciunea ne ajuta sa rezistam , pasiunile ne ajuta sa traim . " -               Nicolas Chamfort

 Frumoasa , eleganta , distinsa , profunda , plina de viata , adeseori neinteleasa , alungata , criticata - pasiunea ramane cea mai de pret comoara  a fiecaruia dintre noi . Pasiunea este ceea ce ne insufleteste . Pasiunea este singura care ne poate conduce adanc in noi insine si ne gaseste drumul cel mai bun prin meandrele vietii .
Viata merita sa fie traita doar cu pasiune . Ceea ce facem , sa facem cu pasiune . Pasiunea are darul de a ne face sa ne simtim vii , stralucitori , luminosi . Pasiunea este singuara capabila sa dea miez vietii , sa dea un sens traitului , sa dea un rost zilelor . Pasiunea atrage si mentine bucuria in noi , chiar si atunci cand ne confruntam cu cele mai mari obstacole . Pasiunea face sa fie apreciata chiar si cea mai nesemnificativa activitate , daca este sustinuta de ea . Cand pasiunea decide sa se implice in ceva , orice ar fi acel ceva , devine dintr-o data foarte semnificativ , foarte viu , foarte profund . Orice realizare mareata din aceasta lume si din intreg Universul este si rodul pasiunii ! Oriunde vedeti o realizare extraordinara , acolo sa stiti ca a fost si este prezenta pasiunea !
Pa siunea ne face sa actionam ca intreg , sa actionam cu tot sufletul in  ceea ce avem de facut , sa fim mereu cu totul in noi insine . Pasiunea aduna la un loc tot ceea ce suntem si face sa se manifeste armonios fiecare plan al fiintei . Chiar daca oamenii pasionali par a fi usor  "plecati de acasa" , ei sunt de fapt singurii cu adevarat "acasa" si sunt totodata   toata savoarea vietii , avand darul de a molipsi cu bucurie si pofta de a trai pe toti ceilalti din jurul lor .
Daca nu o aveti deja in viata voastra , nu intarziati  si invitati'o pe aceasta minunata , nobila si fascinanta gratie , a carei prezenta  va vor aduce foate multe benificii  . Gasiti-va timp macar pentru o singura activitate care sa va pasioneze si incet , incet simtiti apoi pasiune in tot ceea ce faceti .

Dispozitia afectiva 

Motto : " Cea mai frumoasa si mai profunda traire omeneasca este misterul . "-Albert Einstein

Dispozitiile afectiva sunt stari emotionale difuze si generalizate , putin intense , relativ discrete dar durabile , care comunica o anumita tonalitate intregii vietii noastre psihice . Dispozitiile alcatuiesc un fel de fond emotional care coloreaza comportamentul intr'o perioada mai scurta sau mai lunga de timp , fond pe care se dezvolta procese  locale . Dispozitiile sunt premise dar si rezultat al acumularii si aglutinarii proceselor afective . Ele apar , asadar , intr-o dubla ipostaza : 

a) ca premise pentru dezvoltarea unor noi formatii afective ;

b) ca expresie rezultativa a unor desfasurari emotionale , ca efect sumatoriu al   imprejurarilor psihosociale pe care le parcurge persoana , a unor constante ale acestor imprejurari 

In dispozitiile afective se tematizeaza selectiv evenimentele care se cristalizeaza intr-un plan  de fundal in raport cu campul actual al constiintei , colorand specific relatiile individului cu ambianta , perceptiile , amintirile si gandurile . De exemplu , zilele de sarbatoare par sa dobandeasca o luminiscenta aparte , dispozitiile nostalgice incadreaza amintirile intr-o atmosfera idilica . Un anumit rol joaca si fenomenele de contagiune di grup , precum si climatul psihosocial dominant intr-un colectiv . 

Surse :

 http://damoc.ro/2009/12/sentimentele

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Afectivitate

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Emo%C8%9Bie

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Emo%C8%9Bie

 http://www.artadeatrai.ro/pasiunea

 http://www.despresuflet.ro/forum/psihologie-f45/dispozitiile-afective-t1157.html

 http://www.intelepciune.ro 

          Realizat de : Barbu Elena-Alexandra , Ioanici Elena si Micu Alexandra 

Visul

Visele reprezinta o oportunitate de autocunoastere. Ele sunt expresia prin care sufletul cauta sa mentina integralitatea fiintei noastra pe calea evolutiei personale, eliberandu-ne in acelasi timp de vechile atitudini care, tinandu-ne prizonieri ai trecutului, nu ne mai sunt de nici un folos. Singurul limbaj pe care-l cunoaste sufletul sunt simbolurile. In general putem clasifica astfel visele: 1 - Vise simbolice 2 - Vise compensatorii 3 - Vise legate de starea de sanatate 4 - Vise legate de gasirea solutiilor unor probleme 5 - Vise telepatice 6 - Vise premonitorii 7 - Vise lucide 8 - Cosmaruri 1- VISELE SIMBOLICE Personajele care apar in vis sunt adesea proiectii ale dorintelor care salasluiesc in noi si care reprezinta psihismul nostru, lumea trairilor noastre interioare (credintele, atitudinile, temerile, etc.) Aceste personaje pot fi oameni necunoscuti sau pot fi persoane reale din anturajul nostru. Cand in vis apar personaje cunoscute, care fac parte din cercul de relatii prezente in viata noastra, acestea au o semnificatie foarte particulara. Astfel, in functie de subiectul visului, calitatile sau defectele pe care noi le atribuim celor care compun sfera relatilor noastre concrete ( rude, prieteni, cunoscuti, etc.) sunt de fapt trasaturi de caracter care ne apartin noua insine. Se produce astfel o proiectie asupra altora a propriilor noastre trairi pe care nu le constientizam in viata de zi cu zi, sau nu vrem sa ni le recunoastem. Diferitele personaje care ne populeaza visele nu sunt altceva decat simboluri care exprima realitati deja existente in lumea psihismului nostru. Cu totii gazduim in fiinta noastra un "copil speriat ", un "parinte exigent ", un " profesor critic ", etc., o lunga lista de roluri pe care le jucam de-a lungul vietii. Aceste roluri sunt proiectate in vis si interpretate de personaje simbolice cu scopul de a ne arata noua insine diversele aspecte ale fiintei noastre care trebuiesc avute in vedere pentru a fi analizate si ameliorate. Fiecare personaj din vis devine astfel un simbol al unei stari de spirit, al unei credinte sau tendinte. Subconstientul nostru regizeaza in fiecare noapte o piesa care are scopul de a ne introduce in atmosfera populata de rolurile noastre din viata si de a ne revela propria existenta cu conflictele si problematicile ei. Este vorba, in final, de rolurile pe care noi le jucam in viata, dar care, in vis, sunt interpretate si atribuite celor care pentru noi au o semnificatie particulara. Actorii din vis sunt purtatorii simbolici ai mesajului pe care subconstientul cauta sa ni-l transmita pentru a ne revela pe noi, noua insine. 2 - VISELE COMPENSATORII Visele de compensatie sunt vise care " ne permit " sa comitem acte pe care nu indraznim sa le facem in stare de veghe, sau pur si simplu nu avem posibilitatea de a le realiza. Sunt vise de defulare, de multe ori cu tenta sexuala. 3 - VISE LEGATE DE STAREA DE SANATATE Din astfel de vise putem afla ce stari emotionale stau la baza indispozitiilor noastre.Puterea mintii este atat de mare incat atunci cand nutrim ganduri negative (manie, invidie, razbunare, gelozie, suparare, ingrijorare, frica, etc ) acestea influenteaza corpul in mod subtil, generand atitudini negative care afecteaza deci planul fizic.Visele din aceasta categorie au rolul de a ne pune in garda, de a ne alerta sau avertiza asupra pericolului de dereglare a armoniei interioare care poate pune in cauza buna functionare a organismului, deci sanatatea noastra.De asemenea, putem primi informatii, in vis, despre o indispozitie fiziologica sau chiar imbolnavirea unui organ.Este bine ca, analizand mesajul visului, sa luam masuri urgente pentru corijarea atitudinii noastre mentale in vederea prezervarii sau, dupa caz, ameliorarii starii de sanatate. 4 - VISE CARE VIZEAZA REZOLVAREA PROBLEMELOR Problemele care ne afecteaza in timpul zilei ies la iveala noaptea, in vis, din adancul subconstientului. Acesta ofera solutii pe care noi nu le-am imaginat in stare de veghe.Sunt bine cunoscute exemplele unor mari personalitati din lumea stiintei sau artelor, care datoreaza succesul realizarilor de exceptie, "sfaturilor" pe care le-au primit in vis .Secventele din vis nu sunt aleatorii.Prima scena este subiectul principal al conflictului, fiecare scen generind o alta pana la cea finala care aduce adesea solutia sau ne arata un drum, o cale de urmat pentru a gasi rezolvarea problemei respective. 5 - VISE TELEPATICE In visele telepatice actiunea care se deruleaza poate fi o punere in scena a unei situatii reale, care se petrece efectiv in chiar momentul in care are loc visul. Poate fi vorba despre un eveniment care se petrece la mare distanta ( poate chiar pe cealalta parte a globului ) sau in viata unei alte persoane. Este o perceptie pe care o avem in astral despre o actiune care se desfasoara in lumea fizica.Se mai poate ca perceptia pe care o avem sa nu se refere la un fapt, o actiune concreta ci la trairile ( frici, bucurii, etc. ) unei alte persoane care ni se transmit in mod telepathic. E bine sa interpreta acest gen de vise din ambele puncte de vedere. 6 - VISE PREMONITORII Acestea reprezinta informatii sau intamplari care se petrec in vis inainte ca ele sa se manifeste in realitate in lumea exterioara.De multe ori aceste vise exprima doar tendinta pe care ar urma-o evenimentele vietii reale daca ele ar urma cursul lor din viata curenta.Subconstientul nostru capteaza evenimente, fapte, vibratii, tendinte si le interpreteaza fara ca constientul nostru sa poata interveni. Visul aduce toate acestea la suprafata.De retinut ca pe un factor extrem de important : noi putem influenta in mod constient cursul evenimentelor dar daca NU o facem, atunci "premonitia" se realizeaza. Aceasta schimbare a cursului evenimentelor presupune o atitudine de transformare interioara, de motivatie si actiune.Idealurile, valorile, scopurile, telul nostru in viata sunt subiectele favorite ale viselor din aceasta categorie.Ele ne arata valorile noastre reale, cele care ne fac cu adevarat fericiti, care ne aduc cu adevarat armonie si echilibru launtric. Daca in realitate ducem o viata pe care in adancul nostru o respingem, visele ne vor arata acest lucru, invitandu-ne sa luam masurile necesare pentru a fi in armonie cu adevarata noastra fiinta.Ele ne vor arata distanta dintre aspiratii si posibilitati. 7 - VISE LUCIDE Acestea reprezinta o categorie foarte speciala de vise.sunt vise in care stim ca visam si putem sa schimbam prin vointa cursul visului.Astfel in loc sa asistam ca spectatori ai propriului nostru film din vis, devenim regizorii acestuia.Acest tip de vise ne releva capacitatile corpului nostru astral. Astfel, in acest tip de vise putem calatori oriunde, depasi limitele materiei si folosi vointa pentru a actiona fara limitari.In lumea astrala intalnim exact aceeasi situatie ca in lumea realitatii fizice. Acolo exista, de asemenea, grade diferite de dezvoltare, de traire spirituala si putem intalni nivele mai inalte sau mai joase de evolutie.Putem realiza contacte cu alte suflete si schimba mesaje, asa cum o facem in lumea "reala" fizica. 8 - COSMARURI Cosmarurile care se repeta reprezinta ultima solutie pe care o are subconstientul de a ne arata ca ceva ce nu reusim sa intrezarim in noi insine trebuie revelat si inteles.In acest caz actiunea este mult mai importanta decat trairile si emotiile asociate acesteia. Visele si psihanaliza Conform teoriei lui Freud, visul ar fi o realizare deghizata, mascata a unei dorinte refulate, reprimate. El are un continut manifest, constituit din datele explicite apartinand visatorului ( imagini, sentimente, idei, impresii, pe care visatorul si le aminteste la trezire) si continutul latent, ansamblul de informatii inconstiente care sunt la originea visului si la care nu avem acces decat ca rezultat al interpretarii psihanalitice a visului. De fapt este acelasi continut care se exprima de maniera diferita. Interpretarea psihanalitica a visului ar consta tocmai in restituirea dorintei refulate. Ceea ce Freud numeste cenzura este un fel de instanta superioara care are privilegiul de a permite constiintei accesul la anumite tendinte ale subiectului in cauza. Anumite vise insa, par a nu se supune modelului propus de Freud. Astfel este cazul viselor angoasante, a cosmarurilor, pe care el le trateaza ca pe tulburari mentale precum fobia sau nevroza, considerand ca emotia resimtita poate sa nu fie in raport cu contextul intrinsec al elementelor onirice. Visul apare ca un fel de rebus, un cumul de semne codificate si nu ca o insiruire de imagini independente.Trama onirica, cantitatea impresionanta de asociatii care apar in imaginile prezente in vis, este subordonata catorva idei fundamentale, ganduri de baza. Visul este o forma de gandire distincta de cea din starea de veghe constienta, care are rolul de a sustrage cenzurii elementele visate. El este considerat un fel de substitut al unei scene infantile modificate prin transfer si actualizate in prezent. Este vorba despre o regresie care imbraca mai multe forme si expresii, de la pasajul de la o instanta psihica spre o alta, la "retrairea" unei satisfactii din trecut si pana la exprimarea unei "expresivitati primitive". Doua procese intra in joc (de care am mai amintit deja): procesul primar care este legat de functionarea inconstientului ce tinde spre mentinerea si afirmarea "identitatii de perceptie" si procesul secundar caracteristic constientului care tinde spre "identitatea de gandire". Studierea si interpretarea viselor, in scop profilactic, de catre psihanaliza este un procedeu "revolutionar" pe care Freud il introduce in stiinta psihicului uman - psihologia. Intr-un fel psihanaliza se aseamana cu metoda populara de talmacire a viselor ( metoda descifrarii) prin aceea ca face o analiza a visului element cu element si in final se ofera un sens general. Dar, in timp ce metoda populara propune o cheie de simboluri mai mult sau mai putin arbitrara, psihanaliza utilizeaza simbolurile individuale ( deseori evidentiate prin metoda asociatiilor libere de idei) care sunt deci specifice pentru un individ anume. Ulterior Jung va completa aceasta analiza introducand notiunea de arhetip, un fel de simbol colectiv, precum si metoda asociatiei dirijate de idei. Cateva simboluri in vise Mireasa Atunci cind te visezi mireasa exista o interpretare tipica in traditia populara, care afirma ca este un semn rau, de moarte. Probabil ca se porneste de la inversiunea culorilor: albul rochiei de mireasa este considerat negru - un simbol al doliului. Deci, fie anuntul mortii tale, fie al unei persoane foarte apropiate. Nu am intilnit asemenea vise in practica analitica. Dar cu siguranta ca ele nu anunta moartea. Sau daca este sa raminem pe teritoriul acestei interpretari poate fi vorba de o moarte simbolica, initiatica. Dupa cum mireasa paseste intr-o noua viata dupa maritis, la fel analizatul incepe o noua viata dupa ce se angajeaza trup si suflet intr-o cura psihanalitica. Poate fi, deci, un semn bun. Broasca testoasa Iata un animal pe care cu greu il putem asocia cu ceva. La Chinezi broasca testoasa este un simbol al sacralitatii si duce la ideea de Oracol deoarece existau, in vechime, oracole in care se foloseau carapace de broasca testoasa. Pentru Jung, broasca testoasa ar sugera inconstientul colectiv, animal, un "etaj" evolutiv pe care il asuma specia. La Freud carapacea broastei testoase poate duce la ideea de aparare sau de retragere narcisica la sinul mamei. Sarpe Sarpele este cel mai uzitat simbol sexual. Conform Bibliei el este seducatorul, creatura cea mai perfida care ii impinge pe stramosii nostri la pacat. De aici ideea de tentatie sau inclinatie imorala. Prin urmare el este simbolul inconstientului animal, al refulatului sexual. Dar sarpele este si un simbol al transformarii deoarece el isi schimba pielea periodic. La Isus el reprezinta intelepciunea si prevederea. La Greci sarpele este sacru si asociat cu zeul medicinei. Cutremur Cutremurul este visat fiarte des si asociat cu alte cataclisme devastatoare: incendiu, potop etc. Probabil ca provine din literatura biblica legata de Apocalipsa. Teama de cutremur este indusa si de mass-media prin anunturile dese de cutremure si de primejdia unui cutremur devastator iminent in Romania. Visele de cutremur p ot anunta schimbari majore in viata cuiva: divorturi, decese, rupturi emotionale etc.Asociate cu refularea agresivitatii, aceste vise reduc in prim plan inclinatiile distructive ale visatorului. Desigur ca si aceste vise, ca sa fie interpretate, trebuie sa recurgem la asociatiile visatorului. Cada cu apa Apa este un simbol complex in vise. Daca nu se refera la ceva personal, atunci poate fi asociata cu foarte multe idei. Una din aceste idei este inspirata de ritualul botezului in crestinism. Deci, apa spala pacatele, ea curata. Dar ideea de curatare are si o conotatie agresiva, asa ca fiti atenti atunci cind visati apa deoarece poate fi o trimitere la instinctele voastre agresive. Acumularea energiei acestor instincte poate fi reprezentata in vis prin potop. Potopul care curata totul dar, curios, ne ocoleste pe noi. Apa sugereaza si caracterul perisabil al tuturor lucrurilor. Nimic nu dureaza in acest univers. Adeseori, in filmele lui Tarkovski, apa traduce ideea de descompunere, de destramare, de anihilare. Obiecte disparate, fragmente, plutesc pe o apa curgatoare. Totul este trecator, nu dureaza. De aici sentimente de melancolie, de tristete, depresie etc. Apa este asa cum am mai spus o aluzie la botez. Cada cu apa devine astfel fintina baptismala de care vorbeste Jung in special in lucrarea sa "Psihologie si alchimie". Procesul alchimic, de unde sint extrase simbolurile fintinii baptismale, este similar cu procesul de individuatie la Jung. Fintina baptismala sugereaza astfel o etapa a acestui proces care simbolic reprezinta o moarte si o renastere. Omul vechi moare si se naste omul nou sau, in termeni psihologici, moare vechiul eu pentru a se naste unul nou. Marea Neagra Simbolismul Marii negre este legate in primul rind de cel al apei. Deci, cititi despre simbolismul apei. In al doilea rind, marea este o aluzie la existenta amniotica, la vremea cind nu eram inca nascuti si la mama. Nu este intimplator ca in limba franceza, cu care se inrudeste romana, exista o similitudine fonetica intre mama si mare ("mere" si "mer"). Mama este cea care da viata si ingrijeste (hraneste, securizeaza).Un al simbol al marii este inconstientul care constituie, dupa Freud, originea (mama) constientului sau eului. Inconstientul este, psihologic vorbind, tot o mama. La Jung marea, oceanul trimit la ideea de inconstient colectiv. Inconstientul colectiv este salasul arhetipurilor. Unul din aceste arhetipuri este si cel al Sinelui sau Centrului pe care Jung il asimileaza cu experienta lui Dumnezeu in religii. Marea Neagra preia toate acest simboluri, dupa caz, si mai adauga ceva in plus. Cum culoarea neagra trimite la moarte (doliu etc.) trebuie sa ne gindim din nou la procesul de individuatie (vezi simbolismul apei in cada cu apa), la prima sa etapa care este nigredo sau trecerea la negru (disolutio, separatio), in limbaj psihologic disocierea eului. Aceasta disociere trebuie sa fie urmata de o noua sinteza care sa includa totalitatea personalitatii umane. Apa murdara Simbolismul apei intra din nou in joc si va rog sa cititi articolul respectiv. Totusi, apa murdara trebuie sa mai insemne si altceva. Intr-un film fantastic un mag ii da eroului un pahar cu apa si ii cere sa fie la fel de pur ca si apa din pahar. Acesta observa ca apa din pahar este cam tulbure. Magul ii raspunde: "Ca si sufletul tau". Un suflet tulburat este agitat de stari si simtaminte contradictorii sau "necurate". Apa murdara poate sugera o stare interioara "murdara" pentru un visator care are un supraeu moral extrem de activ. Purificarea apei sugereaza astfel purificarea sufletului. Desi personal nu cred ca "purificarea sufletului" este ceva viabil, nu pot nega ca pentru multi oameni poate reprezenta un ideal. Apa verde Verdele este culoarea vietii prin excelenta. Primavara, anotimpul unui nou inceput, totul inverzeste. Viata isi reincepe ciclul ascendent care culmineaza cu fructificarea verii. Este un proces care poate sugera in viata umana un nou inceput. Dar apa, asa cum am mai spus, imprumuta si din simbolismul general al apei. Faptul ca este verde ii adauga o noua dimensiune: aceea de resuscitare, de inviere, de renastere, de a lua totul de la inceput. Ciine/Catei Aici trebuie facuta o precizare: visam catei sau ciini. In general ciinele este considerat cel mai bun prieten al omului, foarte credincios si devotat. Dar ciinii mai sugereaza si oameni rai care nu iti dau pace, care se tin scai de tine pina isi ating scopul. O tenacitate in rau. Daca acesti ciini sint catei poate fi o indicatie ca visatorul nu se teme de asemenea indivizi pe care ii trateaza oarecum de sus. Cum visul indica intotdeauna ce am dori sa facem, sa fim sau sa se intimple, ideea de mai sus s-ar putea interpreta ca dorinta a visatorului de a nu fi afectat de uneltirile oamenilor rautaciosi. Floare Floarea este simbolul fructificarii, al fertilitatii. In psihologia lui Jung simbolizeaza Sinele. Dar floarea poate fi si un simbol al ceea ce este mai fin, mai rafinat in transmiterea unei informatii spirituale. O orhidee de China, de exemplu, sugereaza intr-un vis mostenirea filozofiei taoiste. Peste Pestele este un simbol crestin prin excelenta. Isus Christos este pestele, conform sensului ascuns al cuvintului Ihtis (peste, in greceste). Deci, Salvatorul, Mintuitorul, cel de care se leaga sperantele de Viata vesnica ale crestinilor. Tot in crestinism pestele este si simbolul mortii si invierii - Ionas care este inghitit de un peste mare si apoi redat vietii este o alegorie a mortii si invierii si o prefigurarea a venirii lui Isus, a mesajului Vietii pe care il aduce Mintuitorul.Dar pestele ca animal al adincurilor acvatice este si o trimitere la inconstient. Pentru Jung ar putea simboliza continuturile inconstientului colectiv care tin de zestrea noastra filogenetica.Pestele este si un simbol falic. Datorita formei sale alungite poate conduce ideea de organ viril masculin la Freud si freudieni.Pestele este si numele unei zodii (a XII a din zodiac), si poate trimite astfel la o persoana anume din anturajul visatorului nascuta in Pesti. Inel Inelul este simbolul unei legaturi. Inelul de logodna, inelul de casatorie etc. Prin forma sa rotunda el sugereaza totalitatea, intregul, unitatea. In casatorie se considera ca mirele si mireasa alcatuiesc o unitate mistica. Poate fi un simbol al Sinelui, la Jung. Si, desigur, un simbol erotic feminin la Freud si freudieni. . Bibliografie C.G. Jung-Amintiri, vise, reflectii, editura Humanitas, an 2001, Bucuresti Sigismund Freud- Interpretarea viselor, editura Trei, an 1998, Bucuresti www.acvaria.com

UITAREA

Asadar: Ce este uitarea? Oricat s-ar parea de ciudat, uitarea este, in anumite limite, un fenomen natural, normal si mai ales relativ necesar. Poporul spune, dealtfel, ca uitarea este "inscrisa in legile omenesti". Asa cum un depozit de materiale s-ar umple, in conditiile supraincarcarii lui nedand posibilitate de a depozita si alte materiale, tot asa si depozitul memoriei s-ar putea supraincarca, n-ar da posibilitatea individului sa pastreze noi si noi cunostinte, ca urmare a experientelor curente si recente de viata. De aceea, uitarea intervine ca o supapa care lasa sa se scurga, sa se elimine ceea ce nu mai corespunde noilor solicitari puse in fata individului. In raport cu memoria care tinde, dupa cum am vazut, spre fixarea si pastrarea informatiilor, uitarea este un fenomen negativ. In schimb in raport cu necesitatile practice, cu solicitarile cotidiene, ea este un fenomen pozitiv si aceasta deoarece uitarea treptata, graduala a anumitor informatii contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv al individului, acorda acestuia un caracter simplu, dinamic, pasibil de a se automisca fara a fi stanjenit de ceea ce ar fi "prea mult" si mai ales de "prisos". Uitarea este cea ce acorda memoriei caracterui ei selectiv, caci, datorita ei, noi nu pastram si nu reactualizam absolut totul, ci doar ceea ce trebuie sau ceea ce ne intereseaza. Asadar caracterul necesar al uitarii decurge din faptul ca ea are importante funcii de reglare si autoreglare a sistemului mnezic a individului, in sensul ca da posibilitatea "descarcarii" si :eliminarii" din aceasta ceea ce este inutil,fie balast, pentru a face loc noului material informational ce trebuie insusit.Speram ca cititorul a retinut ca doar in anumite conditii uitarea este un fenomen natural si relativ necesar. Cand aceste conditii (sau limite) nu sunt respectate, ea devine o piedica in calea adaptarii  la solicitarile mediului, o povara pentru memorie care este nevoita sa reia de la inceput procesele sale. Intre memorie si uitare exista deci relatii dinamice, fiecare dintre ele actionand una asupra alteia prin intermediul feed-back-ului (a legaturii inverse), dar si impiedicandu-se uneori reciproc.
Care sunt fenomenele uitarii? De obicei,in literatura de specialitate sunt descrise trei forme de uitare. Una ditre ele este uitare totala, bazata pe stergerea, suprimare, disparitia integrala a datelor memorate si pastrate, care inplica, de regula, imposibilitatea de a reactualiza. Aceasta forma este intalnita mai rar in cazurile normale si mai mult in cele patologice. Asa cum nu exista om care sa memoreze si sa pastreze toate informatiile, tot asa nu exista om care sa uite absolut tot ceea ce a asimilat candva, sa nu pastreze deci nimic. In realitate, aceasta forma nu este intalnita ca atare ci sub o alta infatisare si anume: putem uita totul in legatura cu o anumita intamplare, cu o anumita persoana sau problema. Ea functioneaza deci nu sub aspect totalitar, ci, am zice, fragmentar, insular. Mai raspandita este o alta forma a uitarii si anume aceea care presupune realizarea unor recunoasteri si reproduceri partiale, mai puti adecvate si chiar eronate. Diferenta dintre materialul memorat si cel reactualizat (ca valoare, ca fidelitate) ne indica tocmai interventia uitarii. In sfarsit, exista si o alta forma de uitare, momentana, care tine doar o anumita perioada de timp (pentru ca apoi sa ne reamintim) care poarta denumirea de reminiscenta. Fiecaruia dintre noi i s-a intamplat sa uitam ceva exact atunci cand ar fi trebuit sa stim, pentru ca dupa o anumita perioada de timp sa ne aducem cu usurinta aminte despre ce anume a fost vorba. Aceasta li se intampla mai ales elevilor, care uita tocmai atunci cand sunt ascultati, cu o ora mai tarziu sau a doua zi aducandu-si aminte aproape perfect tot.

Sursa:http://facultate.regielive.ro/cursuri/psihologie/uitarea-921.html?ref=doc1
Realizat de: Hazapariu Stefan,Rusu Adrian si Apetri-Negrea Paul

Comunicare si limbaj

Ce este comunicarea?

Comunicarea  reprezintă schimbul de mesaje între cel puţin două persoane, din care una emite (exprimă) o informaţie şi cealaltă o recepţionează (înţelege), cu condiţia ca partenerii să cunoască codul (să cunoască aceeaşi limbă). Instrumentul comunicării este limba. Limbajul corpului (mesaje transmise prin tonalitatea vocii, expresia feţei, poziţia corpului, gesturi, etc) reprezintă, de asemenea, o parte importantă a comunicării. O bună comunicare presupune combinarea armonioasă a limbajului verbal (mesaje transmise oral, scris şi citit) cu cel nonverbal (exprimat prin semne, gesturi, desene).

Comunicarea se realizează pe trei niveluri – dintre care, cel logic (cel al cuvintelor),  reprezintă doar 7% din totalul actului de comunicare, 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteză de rostire) şi 55% la nivel nonverbal (expresia facială, poziţia, mişcarea etc).

Prin comunicare ne exprimăm gândurile, sentimentele, dorinţele, intenţiile, experienţele trăite, primim şi oferim informaţii. Din dinamica acestor schimburi, prin învăţare, omul se construieşte pe sine ca personalitate.

Capacitatea de a comunica reprezintă o premisă a procesului de construire a relaţiilor interpersonale şi de integrare socială.

Mulţi oameni consideră procesul comunicării ca fiind un proces simplu, deoarece la majoritatea persoanelor el decurge uşor. Dacă ne gândim totuşi ce anume reprezintă comunicarea, vom fi surprinşi de cât de complex este acest proces în realitate.

Vorbirea foloseşte buzele, limba, palatul moale, laringele şi plămânii. Scrisul şi cititul presupun coordonare vizuo-manuală. Limbajul semnelor/gesturilor utilizează mâna, palma, precum şi întregul corp. Limbajul desenelor implică controlul vizual şi manual. Dar aceste instrumente, în parte, nu sunt suficiente pentru comunicare; cele mai importante instrumente de care avem nevoie sunt înţelegerea şi capacitatea de a învăţa.

Comunicarea şi limbajul reprezintă lăstarul osaturii psihice prin care se dezvoltă şi se exprimă comportamentul şi personalitatea umană, marcând valenţele acestora şi nivelul expectaţiilor individului în sistemul de integrare în comunitate, prin care se urmăreşte maximalizarea potenţialului socio-cultural. Acest proces începe de la naştere şi evoluează în funcţie de zestrea nativă, dar mai ales în raport de condiţiile de mediu, mai mult sau mai puţin favorabile, astfel încât comunicarea şi limbajul introduc note diferenţiatoare între diferitele persoane şi contribuie la definirea, în ansamblu, a profilului psihologic al omului. Încă din copilăria timpurie, achiziţiile din acest domeniu se produc în etape sau în trepte, iar calitatea şi cantitatea acestora constituie pietre de temelie pentru construcţia devenirii umane.

 Ce este limbajul?

Limbajul este un proces cognitiv superior, bazat pe schimburile lingvistice in comunicarea inter-umana, ce imbogateste simultan ambii parteneri angajati in dialog( daca avem fiecare o ideie, prin schimb vom avea doua idei si nu doar cate o moneda, ca in schimbul economic).

Limbajul- miracol pentru unii, banalitatea pentru altii, fascinatie fata de bogatia sensurilor si supletea interpretarilor pentru filosofi, dorinta de precizie, claritate, rigurozitate pentru oamenii de stiinta-este un instrument intrisec legat de sfera interventiilor educative.


            Limbajul este definit ca activitate psihică între oameni prin intermediul limbii, aşa cum reiese şi din definiţia dată de Rubinstein: ,,Limbajul este limba în acţiune’’. Limbajul reprezintă axul sistemului psihic uman, făcând posibil fenomenul de conştiinţă; activitatea limbajului nu se opreşte odată cu întreruperea comunicării cu alţii, ci se păstrează şi pe parcursul stării de veghe şi chiar în timpul somnului.

Limbajul face posibilă definirea omului, cu toate atributele sale şi contribuie la crearea unui anumit statut în cadrul societăţii, prezentându-i particularităţile individuale. Prin limbaj, oamenii au posibilitatea de a coopera în muncă, de a-şi comunica experienţa de viaţă, de a-şi fixa experienţa social-istorică, de a-şi organiza ideile şi activitatea, de a se forma ca personalităţi şi de a-şi dezvolta conştiinţa individuală şi socială, limbajul fiind forma cea mai înaltă de exprimare şi manifestare individuală a omului. Limbajul conservă experienţa generaţiilor anterioare, devenind un bun al omenirii şi, în acelaşi timp, modalitate de cunoaştere şi de relevare a existenţei înconjurătoare. Limbajul, ca fenomen social, se îmbogăţeşte şi se dezvoltă în permanenţă, atât din punctul de vedere al exprimării, cât şi al multiplelor influenţe ce acţionează asupra sa.
Prin complexitaea lui, limbajul implica  mai multe functii, care ar trebui sa le regasim la fiecare asistent social, caci fara a comunica nu ne putem intelege, si nici evolua, si aici ma refer din toate punctele de vedere.

        Functiile limbajului:  

1. functia  afectiva;
2. functia  persuasiva;
3. functia  ludica;
4. functia  reglatorie si autoreglatorie;
5. functia  reprezentativa;
6. functia  dialectica;
7. functia  comunicativa;
8. functia  magica;
9. functia comunicativa

       Functia afectiva sub forma intonatilor, modificarilor de timbru, a mimici si gesticulatilor e necesara oricareai persoane care vrea sa fie un asistent social, pentru ca va trebui sa interactioneze cu oameni deiferiti, si abordarea cat si ceea ce inseamna o functie afectiva, difera de la caz la caz. Acestea ajutand la intelegerea dialogului care implica si functia persuasive, ce deriva din cea afectiva, care presupune deliberat convingerea, influientarea, pentru a  genera o schimbare de convingere si/sau de atitudine, un cazurile mai complicate.
       Functia ludica apare de timpuriu in jocul copilului, abordata atat individual cat si colectiv la gradinita si dezvolta placerea de a opera asupra obiectelor( in special a jucariilor), ci si asupra cuvintelor. Eu cred ca toti oamenii iubesc copii, fiecare in felul sau. Uni o arata mai putin sau  mai mult, care au o deosebita placere sa lucreze cu copii, fie  in invatamant( educatoare, invatatoare, profesoare), sau in alte domeni, cum ar fi cel al asistentei sociale, centre de zi pentru copii sau  sectia de pediatrie a spitalelor. Aceasta fuctie poate fi completata de cea reprezentativ-simbolica, constituie schema obiectelor rezultate pe baza informatilor. Alte domenii: cel rutier, armata.
     Atunci cand  ne implicam intro  actiune sa ajutam pe cineva sau cand incercam sa corectam unul sau mai multe comportamente sau defecte fie ele individuale sau colective trebuie sa punem in practica  functia reglatorie si autoreglatorie. Esentiale mai ales in domeniul asistentei sociale care vizeaza persoane cu dizabilitati, batrani, sau chiar saraci. De asemenea o intalnim si in domeniul teologiei, psihologie si in armata, domenii in care poate actiona asistenta sociala.
         La inceput a fost cuvantul, sta scris in capitolul Facerea din Biblia Ortodoxa, insa exista multe mitologii care au facut din forta magica  a cuvantului izvor creator al lumii, de unde utilizarea divinatorie: ” detasandu-se de lucru, cuvantul  pare a-l domina cu usurinta, a-l guverna. El spune  ceea ce nu exista inca si reinvie ceea ce a  disparut.”
                                  ( Vergez, A. Huisman, D. 1990, p.100)
         Forta aceasta elementar-generatoare a lumii este chiar temeiul  creatiei poetice. Din aceasta functie magica deriva cea estetica intalnita atat in literatura, muzica cat si in arta. De asmenea domeniul de aplicatie e tot invatamantul in care poate actioana si chiar e indicat sa colaboreze cu domeniul asistentei sociale.
       Una dintre cele mai comlexe functi este cea comunicativa, da cu as pute zice chiar cea mai importanta, si o sora mai mare a celorlalte functii ale limbajului.  Pentru a ne insusi notiuni, scheme, ne bazam pe limbaj. Nu putem memora decat prin limbaj si invers.
       Emitatorul isi formeaza idea, gandurile, starile afective, sub forma mesajului care ajung la receptor prin intermediul unui canal de comunicare( ce poate fi visual, auditiv), ce codifica mesajul intr-un formar comun, ce poate fi:
§ verbala( intonatie, accentual, frazarea);
§ non-verbala( mimica gesturile, miscarea si atitudinea corpului).
        Comunicarea verbala pe langa rolul de a codifica infirmatiile cu ajutorul limbii,  are si rolul de a vehicula continuturi emotional-afective. Bazat pe continutul individual si mai ales cel  social este imlicat in comunicarea  specific umana, prin pastrare de legaturi intre rude, prieteni, cunostinte cu ajutorul contactelor de comun comunicare.
        Comunicare verbala se bazeaza pe cel mai specific  mijloc de transmitera  a informatiilor,  limbajul, care nu este doar un simplu mijloc de transmitere, ci si un tip special de  conduita, cea  verbala, implicand activitati foarte diverse, dintre care amintim:   vorbirea,  ascultarea, schimb de idei,  retinere,  reproducere,  treducere a mesajelor sonore. Ea se subsumeaza conduitei  simbolice( desen,  scris,  limbaj,  gesticulate), foarte frecvent folosite in educarea si captarea atentiei si intereslui a prescolarului. Cuvintele fac posibila atat comunicare, cat si participa la dezvoltarea globala a intelectului umana, caci fara comunicare nimic nu e posibil.
            In concluzie, comunicarea e cheia tuturor lacatelar, caci asa ne putem intelege si cunoaste dupa cum afirma si psihologul austriac Adler Alfred:“Cunoasteti-va uni pe alti! Oamenii s-ar intelege mult mai bine daca cunoasterea omului ar fi mai profunda, deoarece anumite forme perturbatoare ale vietii in comun ar fi surprimat, forme care azi sunt posibile pentru ca nun e cunoastem unii pe altii.”





 Surse:– Emil Verza, Tratat de logopedie, vol II
“Cunoasterea omului” Adler Alfred
“Psihologie generala” Aurel Ion Clinciu


Realizat de:
Mitrofan Andreea-Ioana,Moisa Alexandra si Benghiu Maria-Magdalena
Clasa a X-a E.